Porsche aniversează 70 de ani de mașini sport cu un concept cu 500 CP: Porsche 911 Speedster

Porsche 911 Speedster (8)

Porsche 911 Speedster este conceptul cu care constructorul din Sttugart aniversează 70 de ani de mașini sport. Este un automobil de inspirație retro, are 500 de cai putere și promit să reflecte esența plăcerii la volan caracteristică modelelor GT.

Conceptul a fost dezvoltat la Centrul Porsche Motorsport, acolo unde recent a văzut lumina zilei GT3 RS. Potențiala mașină de serie ar pute fi prezentată în 2019, dar o decizie clară în privința ei va fi luată în următoarele luni.

Porsche 911 Speedster (5)

Un parbriz înclinat și un pavilion redus sunt elementele care îi asigură Speedster-ului de la Porsche un profil mai agresiv, asemănător cu cel al predecesorului Porsche 356 1500 Speedster din 1948. Un tonneau protejează interiorul mașinii atunci când aceasta este parcată.

Principiile construcției ușoare continuă și la interior, acolo unde, surprinzător pentru 2018, nu se regăsesc un sistem de navigație, radio și aer condiționat. Scaunele sunt construite din carbon și sunt îmbrăcate în piele Aniline Cognac 356, o reminescență a materialului folosit la interiorul modelelor clasice.

Porsche 911 Speedster (6)

Conceptul caroseriei a fost preluat de la 911 Carrera 4 Cabriolet, deși aripile sunt construite din materiale compozite ușoare. Vopseaua este tradiționalul GT Silver, care amintește de perioada de început a companiei în motorsport. Farurile integrează suprafețe transparente și opace pentru un efect impresionant, din nou o aluzie la faptul că mașinilor aliniate la startul competițiilor li se acopereau farurile cu bandă adezivă pentru a le proteja.

Șasiul este preluat de la 911 GT3, iar mașina aleargă pe jante de 21 de inci. În partea posterioară, se regăsește un sistem de evacuare cu țevi din titan. Special pentru puriști, Porsche a ales pentru conceptul său o transmisie manuală cu șase rapoarte, care transmite cei 500 de cai putere dezvoltați de motorul cu șase cilindri către puntea spate.

Adaugati comentariu