Porsche Panamera 4S V8 400 CP

Panamera este o alternativă interesantă la consacratul trio german. Vei îndrăgi mașina asta dacă nu ai mai condus niciun alt Porsche în afară de Cayenne.

Panamera a început să fie prezentă pe străzile din România încă de anul trecut, așadar ne-am obișnuit cu aspectul ei… hai să spunem excentric. Singurul lucru care încă mă frământa era felul în care se conduce. Multe păreri, care mai de care mai avizate, susțineau că acest Panamera ar fi un 911 cu patru uși și foloseau toate superlativele din vocabular. Acum, după ce l-am condus, lucrurile îmi sunt clare. 

După ce Cayenne s-a vândut ca pâinea caldă, și nu a fost o revelație în termeni dinamici, era normal ca Porsche să scoată pe piață un alt model comercial. Spun comercial pentru că producătorul susține că rivalizează cu limuzinele (aici este vizată clasa S), cu toate că are aceleași dimensiuni și aceeași filozofie ca CLS, și cere un preț pe măsură.

Patru scaune ”față”

Panamera are patru locuri echipate cu scaune individuale. Este de apreciat suportul lateral atunci când ocupi locurile din spate și șoferul începe să alerge pe viraje. Totul, de la poziția în care stai până la fețele de uși special scobite, a fost creat pentru a da senzația unui post de conducere. Lipsește doar volanul și pedalele. Consola centrală este prelungită până în dreptul portbagajului, iar pasagerii spate se bucură, pe lângă spațiul uriaș, de aeratoare destinate și scaune încălzite (disponibile opțional). 

Deasupra consolei centrale tronează cronometrul ce aduce un plus de sportivitate habitaclului. Pachetul Sport Chrono Plus, opțional la toate modelele cu motoare aspirate (inclusiv 4S), oferă, pe lângă cronometrul amintit și modul de rulare Sport Plus. Odată activat, schimbările treptelor au loc la turații mai înalte, sistemele active de siguranță devin mai permisive (chiar și ABS-ul), iar suspensia este pregătită pentru a face față unui condus sportiv. 

În mod cert este o mașină pe care o cumperi ca să o conduci, nu ca să stai în spate. Doar pentru acest motiv aș elimina concurența directă cu limuzinele, fără a mai aduce în discuție materialele folosite la Panamera, echivalente cu cele dintr-un A6.

PDCC (Controlul Dinamic Porsche al Șasiului) este un sistem ce elimină ruliul prin intermediul unor bare stabilizatoare active, prezente pe ambele punți. Acestea intervin în funcție de accelerația laterală și unghiul de bracaj. Acesta este motivul pentru care mașina păstrează trasa aleasă de șofer. PTV este un sistem ce direcționează cuplul către puntea spate, dar asta nu e tot. Porsche susține că prin intermediul acestui sistem este amplificată senzația de sportivitate, fiind indusă o supravirare calculată la intrarea în viraj. Supravirarea este realizată prin frânarea roții spate aflată la interiorul virajului.

Pe scurt, nivelul extrem de avansat al tehnologiei este responsabil pentru modul în care se comportă această mașină. Și, deși nu credeam că voi trăi ziua asta, am ajuns să mă plâng de un Porsche. Sigur că V8-ul te țintuiește în scaun când calci accelerația cu un zâmbet sardonic, dar nu prea îl auzi decât în aceste momente. 

Sunt absolut încântat de faptul că tracțiunea integrală face tot posibilul ca mașina să iasă de-a latul din fiecare viraj. Cutia de viteze PDK reacționează întotdeauna în acord cu intențiile tale. Dar cu toate astea, încă mi se pare că ai o relație la distanță cu mașina și singurele momente în care îți dorești să scoți untul din V8-ul de 4.8l sunt depășirile. 

Jantele de 18” (standard) par mici, iar talonul înalt cu siguranță nu avantajează comportamentul dinamic.Nemulțumirea mea este că acest model prezintă multe dintre dezavantajele unei sportive pur sânge, garda la sol minusculă fiind primul și cel mai important, deși nu este și nici nu se vrea ceva mai mult decât un sedan sportiv. Totuși, te tachinează cu un eleron pe care îl poți ridica oricând, după bunul plac. În schimb, este un partener de drum minunat în călătoriile lungi. Efectiv ajungi la destinație mai odihnit decât atunci când ai plecat. 

Date tehnice: Porsche
Panamera
Sasiu si caroserie
Motorizare 4S
Nr. usi/locuri 5/4
Masa proprie/totala [kg] 1860/2465
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4970/1930/1420
Ampatament 2920
Volum portbagaj [l] 445 (1265)
Motor si transmisie
Tip motor 4S
Combustibil Benzina
Cilindree [cmc] 4806
Sistem alimentare injectie directa
Putere max. [kW(CP)/rpm] 294(400)/6500
Cuplu max. [Nm/rpm] 500/3500
Cutie de viteze Automata/7
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 282
0-100 km/h [s] 5
Consum urban/extra/mixt 16/7.9/10.8
Emisii CO2 [g/km] 254

Adaugati comentariu