Premieră la Los Angeles: Audi e-tron Sportback

La niciun an după prezentarea lui e-tron quattro, Audi a lansat la salonul de la Los Angeles versiunea coupe a lui e-tron quattro. Se numește Audi e-tron Sportback și vine în premieră cu două versiuni de putere: 300 kW cu overboost ca la e-tron quattro și una mai accesibilă cu 230 kw.

Versiunea coupe a lui e-tron, numită Audi e-tron Sportback este la fel de masivă ca și SUV-ul din care derivă. Cu 4.901 mm lungime, 1.935 mm lățime și 1.616 mm înălțime, este la fel de lung și de lat ca e-tron quattro fiind cu doar 13 mm mai scund. De asemenea, și ampatamentul de 2.928 mm este identic.

Versiunea coupe se poate comanda de la finalul lui noimebrie primele livrări urmând să aibă loc în primăvara lui 2020.

Ca și la e-tron quattro, Audi e-tron Sportback este propulsat de două motoare electrice amplasate câte unul pe fiecare punte.

Spre deosebire de e-tron quattro, Audi e-tron Sportback va putea fi comandat cu două motorizări:
– Audi e-tron Sportback 55 quattro cu 265 kW și 561 Nm cu funcție overboost care poate ridica puterea și cuplul maxim la 300 kW respectiv 664 Nm când se comută din D în S și se apasă la podea accelerația. În modul normal accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,6 secunde iar cu modul boost accelerația 0-100 km/h se realizează în 5,7 secunde. În acest caz bateria este identică cu cea de la e-tron quattro având o capacitate de 95 kWh (86,5 kWh net). Aceasta îi conferă o autonomie WLTP de 446 km, cu 10 km mai mult decât la e-tron quattro datorită aerodinamicii mai bune (Cx de 0,25).

Citește testul detaliat cu măsurători cu Audi e-tron 

– una nouă Audi e-tron Sportback 50 quattro cu 230 kW și 540 Nm care accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,8 secunde. În acest caz, bateria este mai mică, renunțându-se la 27 module cu 12 celule fiecare, capacitatea acesteia fiind de 71 kWh (64,7 kWh net). Noua baterie mai mică cântărește cu 120 kg mai puțin decât cea de 95 kWh. Autonomia este de 347 km WLTP.

Volumul portbagajului este puțin mai mic decât la e-tron quattro, fiind de 555 litri plus 60 litri sub capota motorului, adică 615 litri în total (660 litri la e-tron quattro). Prin rabatarea banchetei volumul portbagajului crește la 1.655 litri (1.725 litri la e-tron quattro).

Planșa de bord este identică cu cea de la e-tron quattro cu trei displayuri: 12,3 inci pentru indicatoarele de bord virtuale, 12,1 inci pentru ecranul sistemului multimedia și 8,6 inci cel de sub sistemul multimedia pentru controlul climatizării și al scaunelor.

Pachetul S Line vine cu jante de aliaj de 20 inci și suspensie pneumatică.

Citește turul de 600 km prin România cu Audi e-tron

În Germania, prețul pornește de la 71.350 euro pentru versiunea de 230 kW iar la lansare se va oferi și o serie specială edition one în culoare albastru plasma cu pachet S Line exterior, jante de 21 inci, etriere portocalii și trapă panoramică. la interior, edition one va curpinde pachetul S Line interior, scaune sport îmbrăcate în piele Valcona, sistem audio Bang&Olufsen cu sunet 3D în față și faruri LED Matrix.

Adaugati comentariu