Premiul Good Design 2017 pentru noul Suzuki Swift

Suzuki Swift BoosterJet (2)

Noua generație de modele lansată de Suzuki s-a bucurat de aprecierea Institutului Japonez de promovare a designului, Suzuki Swift câștigând premiul Good Design 2017.

Aceeași distincție a fost oferită și modelelor Suzuki Dzire, WagonR/WagonR Stingray, motocicletelor GSX250R și V-Strom 250 și motorul DF350A.

Premiile Good Design au fost fondate în 1957 de Ministerul Industriei și Schimburilor Internaționale (actualmente Ministerul Economiei și Industriei), fiind singurul sistem din Japonia care evalueză și recomandă designul.

Construit pe noua platformă HEARTCT, folosită și de Baleno, noul Suzuki Swift cântărește 840 kg în versiunea de bază și beneficiază de o rigiditate torsională a caroseriei mult îmbunătățită. Lungimea a scăzut cu 1 cm comparativ cu modelul anterior, însă ampatamentul este acum mai mare cu 2 cm. Lățimea a crescut, de asemenea, cu 4 cm, spațiul oferit pasagerilor, în special pe locurile din spate, fiind mult mai generos. Portbagajul este cu 7.5 cm mai adânc și poate găzdui 265 litri de bagaje, cu 54 litri mai mult decât în cazul generației precedente.

Versiunea de bază este animată de motorul aspirat pe benzină DUALJET de 1,2 litri, cu patru cilindri și 90 CP. Modelul de top este echipat cu motorul turbo cu injecție directă 1.0L BOOSTERJET. Acesta are trei cilindri și o putere maximă de 111 CP. Ambele versiuni sunt disponibile standard cu o transmisie manuală cu cinci trepte, iar modelul turbo poate fi specificat și cu o cutie automată cu șase trepte.

Opțional, ambele motorizări sunt disponibile în premieră și alături de sistemul de propulsie mild-hibrid SHVS (Smart Hybrid Vehicle by Suzuki). Un motor electric de 3 CP asistă motorul termic, iar același motor electric are rolul de demaror și poate stoca energia recuperată la frânare într-o baterie litiu-ion minusculă de 0,38 kWh, fără a acționa niciodată independent puntea față motrice. Mașina nu poate rula în regim 100% electric. Consumul mediu este estimat la aproximativ 4.0 l/100 km pentru versiunea de 1,2 litri.

Adaugati comentariu