Prețuri BMW M5 în România: Cât costă noul super sedan cu 600 CP




noul-bmw-m5 (1)

Noul BMW M5 poate fi comandat şi în România, cu lansarea anunţată pentru primul trimestrul al anului viitor. Preţul de bază al noului model este de 100.300 Euro fără TVA (119357 Euro cu TVA inclus). 

Noul model se laudă cu o echipare de bază foarte bogată, incluzând sistem de navigaţie, head-up display cu funcţii speciale M, faruri LED sau piele de cea mai bună calitate. Noul BMW M5 dispune şi de o gamă largă de echipamente opţionale care asigură un nivel de confort demn de un sedan din segmentul superior: sistem de sunet Bowers and Wilikins cu membrane de diamant, control cu gesturi sau Sistem entertainment Professional pentru locurile din spate, cu ecrane de 10,2”.

Cea mai recentă versiune a motorului V8 de 4,4 litri, cu tehnologie M TwinPower Turbo, echipează noul BMW M5, puterea maximă fiind de 600 CP, iar cuplu de 750 Nm. Noul M5 accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 3,4 secunde. De transferul puterii se ocupă noua transmisie M Steptronic cu opt trepte, cu Drivelogic, care, împreună cu M xDrive, transferă în mod optim puterea motorului supraalimentat, capabil să urce în turaţii.

Noul BMW M5 face senzație în Need for Speed Payback

Cu noul M5 debutează şi  sistemul de tracţiune integrală M xDrive, cu reglaj M specific. Agilă şi orientată spre spate, M xDrive transferă putere către puntea faţă doar atunci roţile spate ajung la limită şi este necesar un plus de tracţiune. În cazul în care conducătorul auto doreşte, se poate activa doar tracţiunea spate 2WD. Tot pentru prima dată în istoria modelului, BMW M5 este echipat cu un acoperiş foarte uşor şi stabil, din plastic armat cu fibră de carbon (CFRP).

Noul BMW M5 va fi fabricat la Dingolfing, cu doar câteva zile în urmă, uzina BMW Group demarând producţia de serie a celei de-a şasea generaţii a sedanului sport de legendă.

Adaugati comentariu