Prima imagine cu prima Mazda electrică din istorie. Cum se va numi modelul?

Mazda electrica 2

Prima Mazda electrică din istorie a ajuns pe internet, deși trebuia să fie dezvăluită abia mâine, la Salonul Auto de la Tokyo. Și numele modelului a fost deconspirat.

Imaginea a apărut pe coperta revistei japoneze Japan Top Car. Aceeași publicație a dezvăluit și numele modelului. Astfel, prima Mazda electrică din istorie se va numi Mazda MX-30.

Editorii revistei au ales să însoțească imaginea de titulatura “concept”, dar constructorul de la Hiroshima nu a menționat niciodată un astfel de concept, deși mâine este deja ziua în care prezintă mașina. Mai mult, fotografia de pe copertă pare să înfățișeze un model în versiune de serie, nicidecum un concept.

Mazda electrica

Lucrurile se clarifică acum. Prima Mazda electrică este un SUV coupe, cu gardă mare la sol, protecții din plastic pe aripi, pasaje ample care fac loc unor jante cu design nou și o linie descendentă a acoperișului.

Grila este mult mai mică decât la modelele cu propulsie convențională, farurile nu par să fie la fel de înguste, iar portierele spate par extrem de mici, care amintesc de sportiva RX-8.

Detalii noi despre prima Mazda electrică. VIDEO

Cel mai probabil, noua MX-30 va primi un motor de 105 kW, aproximativ 140 de cai putere, și un cuplu de 265 Nm.

O baterie litiu-ion, cu o capacitate de 35,5 kWh, îi va asigura o autonomie în jurul valorii de 220 de kilometri.

 

Adaugati comentariu