Prima imagine cu viitorul BMW Seria 7, cu două luni înainte de a fi prezentat

BMW Seria 7

Viitorul BMW Seria 7 va fi prezentat în martie, la Salonul Auto de la Geneva. Dar până atunci, prima imagine cu limuzina bavareză a ajuns deja pe internet.

Fotografia, postată pe Instagram de un user cu numele Stan Rudman, arată clar partea frontală a mașinii, care prezintă o modificare imposibil de trecut cu vederea. Apare acolo o grilă masivă, cu lamele robuste, asemănător cu ceea ce am văzut la SUV-ul X7.

BMW Seria 7

Grila este flancată de faruri redesenate, care seamănă cu ce am putut vedea, până acum, în fotografiile spion. Bara față este, de asemenea, una nouă. Pe plăcuța de înmatriculare, se observă inscripția “The 7” (“Șeptarul”).

Viitorul BMW Seria 7 facelift va primi și o parte posterioară nouă. Acolo se va regăsi o bară nouă și stopuri cu o nouă configurație.

BMW Seria 7 3

La interior, își vor face apariția un nou instrumentar de bord digital, un sistem multimedia actualizat și, cu siguranță, așa cum găsim deja la SUV-ul X5 și la sportiva Seria 8 Coupe, testate de noi anul trecut, va ajunge la Seria 7 și pachetul cu detalii din cristal, Crafted Clarity.

Imaginea nu este însoțită de nicio informație, ci doar de hashtag-uri care să aducă mai multe vizualizări pe rețeaua de socializare.

Ar putea surveni modificări și în gama de motorizare, acolo unde își vor face apariția unități preluate de la noul Seria 8 și de la X7. Vom afla mai multe informații în luna martie, atunci când viitorul BMW Seria 7 va fi prezentat oficial.

 

 

Adaugati comentariu