Prima victorie în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop pentru Simone Tempestini

Raliul Braşovului 2015 - Simone Tempestini

A 44-a ediție a Raliului Brașovului, actualmente Tess Rally 2015 a deschis sezonul competițional din România. Etapa a fost una controlată de tânărul pilot Simone Tempestini.

Raliul, de coeficient 1,2 a contat ca etapa întâi a Campionatului Național de Raliuri – Dunlop și a adunat la start 53 de echipaje, dintre care șapte automobile cu specificația R4 și R5. Concurenții au avut de parcurs un traseu în lungime de 342 kilometri, împărțit în două zile de concurs, probele de clasament, nouă la număr, însumând 211 km. Raliul a fost și prima etapă a noului Trofeu Asfalt, care recompensează cei mai buni piloți pe această suprafață, o noutate a sezonului 2015.

Cele două competiții monomarcă, Cupa DACIA (9 concurenți) și Cupa Suzuki (5 conucurenți) s-au prezentat cu surprize interesante. La Cupa DACIA a debuat în calitate de mașină de deschidere modelul Sandero 0.9TCe pilotat de George Grigorescu, promotorul acestei competiții, iar la Cupa Suzuki s-a consemnat revenirea în raliuri a lui Vlad Cosma, component al echipei Napoca Rally Academy.

La fel ca și anul trecut, un plus de spectacol și o savoare aparte au adus la start automobilele istorice, la Brașov luând startul cinci echipaje.

Cu ocazia startului festiv, derulat în Piața Sfatului din Brașov, precum și la ceremonia de premiere, oficialii și sportivii prezenți i-au adus un ultim omagiu celui care a fost Adrian Berghea, considerat unul dintre cei mai buni navigatori români din toate timpurile. Fostul co-pilot al lui Titi Aur sau Dan Gârtofan, alături de care a devenit și campion național, s-a stins din viață cu mai puțin de o lună în urmă, ca urmare a unui cancer incurabil. De asemenea, un omagiu i-a fost adus și fostului mare campion național, brașoveanul, Ludovic Balint. În memoria sa, proba specială Poiana Brașov, a fost redenumită „Ludovic Balint” organizatorul acordând și un trofeu celui mai rapid pilot pe acest sector de clasament. Cu această ocazie, Mihaela Balint, fiica regretatului campion a debutat în raliuri având rolul de co-pilot pe mașina de securitate pilotată de Heinz Gollner.

Debutul sezonului a fost precedat de reconfirmarea Dunlop, producător de anvelope de top la nivel mondial, ca principal partener al Campionatul Național de Raliuri prin agreerea contractului de parteneriat și cu noua conducere a FRAS. Acesta reprezintă al nouălea an consecutiv în care Dunlop dă numele Campionatului Național de Raliuri.

La finalul unui raliu marcat de condiții meteo deosebite, victoria a revenit echipajului  Simone Tempestini/ Dorin Pulpea pe Ford Fiesta R5. La 20 de ani Simone Tempestini devine cel mai tânăr câștigător al unei etape de campionat național. Tempestini junior și-a dovedit clasa, reușind să câștige șapte din cele nouă probe de clasament, inclusiv Trofeul „Ludovic Balint”. Pe podium au mai urcat, Edwin Keleti/Botond Csomortani pe Ford Fiesta R5, respectiv Dan Gîrtofan/ Tudor Mârza pe Skoda Fabia S2000.

Cu ocazia Tess Rally 44, Președintele Federației de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, în efortul de a schimba imaginea în ansamblu a federației, a invitat la această etapă, două personalități ale showbiz-ului românesc Ovidiu Lipan Țăndărică și Roxana Ciuhulescu, care au de acum înainte rolul onorific de ambasadori ai FRAS. Federația urmând să introducă în acest program, campioni olimpici și mondiali, precum și vedete ale showbiz-ului românesc.

Roxana Ciuhulescu: „Vreau să vă spun că această colaborare este pentru mine una firească. Pentru cei care nu știu am participat în Campionatul Național de Raliuri în perioada 2002-2003 alături de George Grigorescu și sunt o mare pasionată de automobilism, inlclusiv prin îndelungata colaborare cu postul de televiziune cu care am lucrat. Am primit cu foarte multă mândrie această propunere și voi duce tot cu mândrie stindardul mai departe pentru că rămân o apropiată a acestui fenomen.”

Ovidiu Lipan Țăndărică: „Mie ca și ambasador onorific al turismului, îmi face mare plăcere și doresc să promovez cât se poate de bine sportul auto. Cred ca evenimente de acest gen au un impact senzațional, în special pe plan local și ele trebuie promovate atât ca sport cât și ca locații.”

Credit foto: RallyZoom.ro

Adaugati comentariu