Primăria Capitalei va deconta benzina pentru cetăţenii din Bucureşti şi Ilfov

Primăria Capitalei va deconta benzina pentru cetăţenii din Bucureşti şi Ilfov

Proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei va deconta combustibilul folosit de cetăţeni până la valoarea de 500 de lei pe lună dacă mai multe persoane folosesc în comun un autoturism personal pentru deplasarea în aceeaşi direcţie, către Bucureşti sau către judeţul Ilfov, în sistem de car-sharing, a fot aprobat joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Acelaşi proiect fusese respins în şedinţa din 18 octombrie, dar de această dată a trecut cu ajutorul voturilor de la PMP. Doi consilieri generali PSD, printre care şi fostul preşedinte de şedinţă, Orlando Culea, care a criticat-o, în ultimul timp, pe Gabriela Firea, s-au abţinut de la vot.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 28 de voturi „pentru”, o abţinere şi 19 voturi „împotrivă”. USR şi PNL au votat împotrivă, PMP a votat de această dată pentru, în timp ce doi consilieri PSD, printre care şi Orlando Culea, s-au abţinut de la vot.

Proiectul s-a aflat a doua oară pe masa consilierilor, după ce a fost respins în şedinţa CGMB din 18 octombrie.

21 de grupuri civice și ONG-uri au cerut consilierilor generali să nu aprobe proiectul pentru că nu va face decât să încurajeze folosirea mașinii personale. Primarul Gabriela Firea spune că lucrurile vor sta exact pe dos, și numărul de mașini care intră în oraș se va reduce cu până la 75%.

Adaugati comentariu