Primele imagini cu noul BMW X3, la testele de iarnă

BMW a publicat primele imagini cu noul BMW X3 camuflat, la testele de iarnă, de la Cercul Polar. A treia generație a SUV-ului de clasă medie sosește în toamnă, la Frankfurt, însă nu înainte de a dovedi că poate să facă faţă frigului, gheţii şi zăpezii.

A doua generație a lui BMW X3 se află pe piață din 2010, trecând printr-un facelift în 2014. Imaginile cu modelele de preserie ale noului X3 dezvăluie o evoluție și nu o revoluție din punct de vedere stilistic. Grila este acum mai mare, iar platforma tehnică este, de asemenea, complet nouă, aceasta urmând să fie folosită și de viitorul X5. La capitolul motorizări anticipăm o selecție largă de unități turbo pe benzină și diesel, cu patru și șase cilindri. Extremele gamei vor fi versiunile M40 și M40d, acompaniate de un model 100% electric.

Cu mult înainte ca un model nou să ajungă pe piaţă, el va trebui să treacă cele mai dure teste de anduranţă posibile. Acestea includ, de exemplu, teste în condiţii climatice extreme precum cele zonele deşertice sau cele cu temperaturi polare. În această etapă, tehnologia inteligentă de tracţiune integrală xDrive poate să-şi demonstreze avantajele nu doar prin asigurarea cele mai buni tracţiuni posibile pe suprafeţe de gheaţă, ci şi prin optimizarea agilităţii de manevrare datorită distribuţiei complet variabile a cuplului – rezultatul este o îmbunătăţire a dinamicii şi a siguranţei active.

În peisajul din jurul micului oraş Arjeplog, modelele de preserie ale noului BMW X3 au absolvit testele de anduranță. Aflat în regiunea istorică Laponia, la doar 56 de kilometri sud de Cercul Polar, Arjeplog oferă condiţiile ideale pentru aceasta. Abundenţa de zăpadă şi temperaturile de -20o Celsius – şi chiar sub acest nivel – au făcut ca numeroase lacuri din împrejurimi să îngheţe. Suprafeţele rezultate, vaste şi plane, servesc drept poligon de testare în care direcţia, suspensia şi caracteristicile de condus pot fi testate cu meticulozitate, iar diferitele soluţii tehnice comparate unele cu altele.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

o zi

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

o zi

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

6 zile

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

7 zile

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

7 zile

MarineLife – locul în care pasiunea întâlnește profesionalismul în industria nautică de agrement din România

Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…

o săptămână