Primul crossover urban Renault: Captur

Renault prezintă Captur, primul său crossover urban care se evidenţiază prin calităţi excepţionale, caracteristice celor 3 universuri: un stil expresiv şi poziţie de condus specifică pentru SUV; habitabilitatea şi modularitatea unui monovolum; manevrabilitatea şi plăcerea de a conduce caracteristică unei berline compacte.

Debutând cu lansarea noului Clio, strategia de reînnoire a design-ului Renault, al cărei autor este directorul de design, Laurens van den Acker, continuă cu Captur.

„Renault Captur este un crossover compact fără a fi agresiv, însă cu spirit practic pronunţat. Este o maşină care evident încorporează genele Renault…” – Benoît Bochard, Director de Gamă – Segment A&B. 

Cu forme armonioase, fluide şi echilibrate, Renault Captur afişează o personalitate puternică, fără a fi ostentativ. Designul său este valorizant şi robust, inspirat din concept car-ul „Captur”, de la care preia spiritul şi numele evocator. Noul crossover Renault inspiră simpatie, iar silueta sa dinamică este accentuată de parbrizul înclinat.

Dimensiunile compacte, garda la sol înălţată, roţile mari şi protecţiile laterale care acoperă partea de jos a caroseriei îi permit să exploreze cu succes toate aspectele vieţii cotidiene. Din oferta foarte interesantă de personalizare propusă pentru Renault Captur se evidenţiază caroseria bi-ton care permite diferenţierea vizuală a pavilionului şi a montanţilor de restul caroseriei.

Renault Captur, monovolum la interior
Deşi foarte compact (cu o lungime de 4,12 m), Captur inspiră un spaţiu mult mai mare, confirmat de parbrizul alungit şi de dimensiunile interioare generoase. Habitaclul colorat exprimă căldură, relaxare şi confort, o impresie accentuată de oferta de personalizare interioară care se joacă cu varietatea la nivel de zone, culori şi motive disponibile.

Renault Captur dispune în egală măsură de funcţionalităţile şi confortul unui monovolum: poziţie de condus înaltă, portbagaj încăpător, spaţiu interior modulabil şi spaţii de depozitare inovante.

Dotările de serie ale noului model sunt multiple, cu prestaţii demne de segmentul superior: card mâini libere, asistenţă la demarajul în rampă, cameră şi senzor de parcare pentru marşarier şi nu în ultimul rând Renault R-Link, tableta multimedia integrată şi conectată. În plus, Captur este echipat cu un sistem audio cu 6 difuzoare, Bluetooth® şi audio-streaming, sistem Arkamys® , toate acestea pentru o acustică de înaltă calitate.

Renault Captur, manevrabilitatea şi plăcerea de a conduce caracteristică unei berline compacte Derivat din platforma Noului Clio, recunoscut ca benchmark în segmentul B în ceea ce priveşte plăcerea de a conduce, Captur are calităţi dinamice de cel mai înalt nivel. Şoferii vor aprecia ţinuta de drum, reactivitatea motorului şi manevrabilitatea. Motorizările pe benzină şi diesel, care beneficiază de cel mai recent progres tehnologic Renault, sunt „best in class” în ceea ce priveşte consumul şi emisiile de CO2 (de la 96 g/km de CO2).

Renault Captur este fabricat în uzina Renault de la Valladolid în Spania şi va fi prezentat publicului la Salonul Auto de la Geneva din luna martie.

Adaugati comentariu