Producția lui Kia cee’d GT a demarat la Zilina

2307_Kia pro_cee'd GT - profile II

Kia Motors Slovacia, parte a Kia Motors, a lansat pe 31 mai producția versiunii sportive a gamei cee’d; este vorba despre varianta cee’d GT, care va completa gama deja existentă de modele a companiei. Noua versiune, aşteptată de ceva timp, va fi disponibilă atât în varianta cu cinci portiere (cee’d GT) cât şi în cea cu trei portiere (pro_cee’d GT).

Grație designului sportiv şi elegant, performanțelor garantate de cei 204 CP şi a vitezei de top de 230 km/h, cele două modele vor fi capabile să îndeplinească toate cerințele viitorilor clienți. Unul dintre avantajele noilor modele este că pe lângă senzațiile pe care le vor oferi, ele vor putea fi utilizate fără probleme ca vehicule de zi cu zi. De aceea cei de la fabrica din Zilina se aşteaptă la o creştere a capacității de producție, pe lângă îndeplinirea planului deja existent pentru anul 2013.

„Suntem foarte mândri că primul model Kia focusat pe sportivitate se va produce la Zilina, în inima Europei. Considerăm că mulțumită noilor modele cee’d GT, Kia se va extinde şi în segmentul automobilelor sportive, unde dorim să atragem cât mai mulți clienți. Aceste noi modele vor aduce şi mai multă emoție într-o familie destul de puternică deja, familia cee’d”, a declarat Eek-Hee Lee, Preşedinte şi CEO al Kia Motors Slovacia. 

Ambele variante cee’d GT sunt animate de o nouă versiune a motorizării Kia de 1,6 litri GDI (injecție directă de benzină), echipată cu turbosuflante cu tehnologie twin-scroll, iar o parte dintre componentele interne au fost reproiectate pentru a fi mai rezistente. Puterea şi cuplul motor maxim oferit au fost îmbunătățite considerabil; în cazul puterii este vorba de o creştere cu 51% față de versiunea standard a acestui motor, până la valoarea de 204 CP, în timp ce cuplul maxim de 265 Nm este mai mare cu 61%. Atât în cazul modelului cee’d GT cât şi a lui pro_cee’d GT consumul mediu de combustibil este de 7,4 l/100 km, iar emisiile de CO2 sunt de 171 g/km. 

Designul modelului Kia cee’d GT poartă amprenta şefului departamentului de design Kia, Peter Schreyer. În față se remarcă noua grilă şi noile faruri, spoilerul redesenat, luminile de zi cu tehnologie LED şi aspect rafinat, noi proiectoare de ceață, în timp ce alte elemente care au fost modificate sunt ornamentele sistemului de evacuare, jantele de aliaj de 18 inch, etrierele de frână vopsite într-o nuanță aprinsă de roşu şi mai multe culori speciale pentru caroserie. 

La interior, echiparea noilor versiuni cee’d GT include scaune sport Recaro, pedalier din aluminiu, materiale plastice cu textură specială şi un ecran TFT de şapte inch care are rol de panou de instrumente de bord, inspirat din lumea curselor auto, totul pentru a crea o atmosferă captivantă şi o ambianță orientată spre sportivitate, atât pentru şofer, cât şi pentru pasageri.

Pentru debutul vânzărilor, Kia a decis să fabrice o ediție limitată de doar 500 de exemplare GT care au putut fi comandate în avans începând cu data de 1 aprilie 2013. Fiecare Kia pro_cee’d GT 1st edition a fost finisat într-o vopsea specială albă, cu trei straturi, în timp ce spițele jantelor de aliaj de 18 inch au fost vopsite negru lucios. Carcasele oglinzilor retrovizoare au fost vopsite în aceeaşi nuanță de negru în timp ce pragurile au ornamente din aluminiu, un logo GT iluminat roşu şi un număr unic de identificare specific acestei ediții. Lumina ambientală din habitaclu este tot roşie, iar covoraşele speciale au cusături roşii duble. 

Adaugati comentariu