Programul Rabla 2022 a debutat oficial

eco-vouchere Primărie

După o întârziere de câteva zile, oficialii de la Administrația Fondului de Mediu (AFM) au anunțat începerea programului la ora 10 pe 8 februarie 2022.

Programele Rabla Clasic și Rabla Plus încep astăzi, 8 februarie, pentru persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă, casând la schimb una veche. Pentru 2022, cele două programe au cel mai mare buget din istorie: 1,2 miliarde de lei.

Programul pentru 2022 vine, în schimb, cu o serie de modificări. Una dintre ele este că pentru o maşină cumpărată pot fi predate spre casare două autoturisme mai vechi de 15 ani. O altă modificare ține de faptul că mașina casată trebuie să fie înmatriculată în România de cel puțin șase ani.

Rabla 2022

O modificare importantă se aplică din acest an și la programul Rabla Plus, dedicat achiziționării de automobile electrice. Dacă în trecut acest program putea fi accesat și fără a casa o mașină veche, acum acest lucru nu mai este posibil. Pentru a putea beneficia de o finanțare totală de 51.000 lei, cei care vor să cumpere o mașină electrică nouă trebuie să caseze o mașină veche.

Fiat 500 Electric - Stellantis AFM

Rabla Clasic va beneficia de 560 milioane lei, iar Rabla Plus va avea un buget de 680 milioane lei.

În ceea ce privește Programul Rabla Clasic, prima de casare este de 6.000 lei, respectiv 9.000 lei în cazul predării a 2 autovehicule uzate, la care se pot adăuga următoarele ecobonusuri, astfel:

  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru automobil nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 gCO2/km în sistem WLTP;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru automobil nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
  • ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui automobil nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui automobil uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

La Rabla Plus există posibilitatea casării a două automobile vechi. De asemena, a fost eliminat termenul de 60 de zile pentru casarea mașinii vechi, solicitanții având posibilitatea de a-l casa/radia până la emiterea facturii autovehiculului nou.

Prin Rabla Plus se pot obține următoarele finanțări:

  • 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;
  • 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziționarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;
  • pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și care are norma de poluare nu mai mare de Euro 3, se adăugă un ecobonus de 1.500lei/ autovehicul.

Valoarea finanțării nu poate depăși 50% din preţul de comercializare al autovehiculului nou achiziționat prin cele două programe.

Via AFM

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top