Proiectul pentru “Autostrada Nordului”, adoptat de Senat

Autostrada Nordului

Plenul Senatului a adoptat, cu 72 de voturi pentru şi o singură abţinere, propunerea legislativă referitoare la aprobarea obiectivului de investiţii “Autostrada Nordului”, al cărei iniţiator este deputatul de Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca.

Conform prevederilor iniţiativei parlamentare, Autostrada Nordului va fi construită în patru ani, pe ruta: Vama Petea-Satu Mare-Baia Mare-Dej-Bistriţa-Vatra Dornei-Suceava, ministerul responsabil de buna executare a lucrărilor fiind Ministerul Transporturilor.

“Sunt foarte mulţumit că proiectul meu legislativ a fost adoptat de colegii senatori cu o majoritate atât de largă. Sper ca acest demers să îi facă pe actualii guvernanţi să se apuce serios de treabă şi, în patru ani, să lege Suceava de Satu-Mare printr-o autostradă care va trece şi pe la Bistriţa”, a declarat parlamentarul bistriţean.

Referindu-se la motivele care l-au determinat să ceară construirea autostrăzii prin lege, Simionca a arătat că în documentele de planificare ale Ministerului Transporturilor nu există, până în 2032, nicio prevedere referitoare la construcţia de autostrăzi care să lege municipiul Bistriţa de restul ţării sau de Vestul Europei.

Citiţi articolul integral pe www.floteauto.ro

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top