Proiectul de extindere a fabricii Pirelli a fost inaugurat

Primul Ministru al României, Emil Boc, a inaugurat proiectul de extindere al fabricii de anvelope din Slatina alături de Preşedintele Grupului Pirelli, Marco Tronchetti Provera şi Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito.

La eveniment alături de delegaţia Guvernului României reprezentată de Secretarul de Stat din cadrul Ministerului de Finante Bogdan Dragoi, Prefectul Judeţului Olt Leonid Moisiu şi Primarul Municipiului Slatina Darius Vâlcov  au fost prezenţi si reprezentantii italieni ai Grupuilui Pirelli, în persoana Administratorului Pirelli Tyre, Francesco Gori, Directorului Operaţional al Grupului Pirelli, Giovanni Pomati şi Directorului General Pirelli Tyres România, Giuseppe Cangelosi,.

Din 2005, anul în care şi-a început activitatea în România şi până în anul 2010, Pirelli a investit peste 300 de milioane de euro în marele Centru Industrial compus din fabrica de anvelope pentru autoturisme şi o fabrică de cord metalic, ambele situate în Slatina. Zona industrială a fost completată în anul 2008 cu fabrica de la Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj destinată filtrelor pentru motoare diesel. 

Până în 2014, investiţiile Pirelli în România se vor ridica la 450 de milioane de euro. 

160 de milioane de euro sunt destinaţi proiectului de extindere a fabricii de anvelope din Slatina, proiect demarat în anul 2008, şi care urmează a fi finalizat în anul 2013, având drept obiectiv mărirea capacităţii de producţie şi îmbunătăţirea competitivităţii fabricii Pirelli. Proiectul de extindere a beneficiat de un ajutor de Stat în valoare de 28 de milioane de euro în cadrul colaborării dintre Pirelli şi Guvernul României, conform HG 1165/2007. 

Datorită noilor investiţii, fabrica de anvelope pentru autoturisme de la Slatina va ajunge la sfârşitul anului 2011 la o producţie de peste 7 milioane de anvelope, iar la finalul proiectului de extindere producţia va atinge 10 milioane de anvelope anual. 

Prin proiectul de extindere a capacităţii de producţie, fabrica s-a extins de la o suprafaţă de 100.000 metri pătraţi, la 160.000 metri pătraţi, urmând sa aibă 175.000 metri pătraţi la finalul proiectului. 

Fabrica de anvelope de la Slatina, astăzi una dintre cele mai moderne fabrici de anvelope pentru autoturisme, va deveni cea mai mare fabrica din Grupul Pirelli, fiind echipată cu tehnologie de producţie non-robotizată de ultima generaţie, destinată realizării anvelopelor performante din gama Premium, unde Pirelli este leader: Winter, Uhp Winter, High-Performance, Ultra-High-Performance, Runflat şi SUV.

Centrul Industrial Pirelli din Slatina are în prezent 2.400 de salariaţi ce îşi desfăşoară activitatea în fabrica de anvelope şi fabrica de cord metalic, urmând a atinge până la sfârşitul proiectului circa 2700 de angajaţi. De la demararea proiectului de extindere, din anul 2008 şi până la finalizare vor fi create 1000 de noi locuri de muncă, dintre care 70% au fost deja puse la dispoziţia slătinenilor.

Din anul 2005, grupul italian a realizat în diferite judeţe din România investiţii industriale, punând în practică proiecte de cercetare ştiinţifică, formare profesională, precum şi numeroase activităţi de responsabilitate socială. 

În cadrul întâlnirii de astăzi de la Slatina, Preşedintele Tronchetti Provera i-a prezentat Premierului Emil Boc numeroasele activităţi sociale şi culturale ale Grupului Pirelli în România, printre care parteneriatul cu Universitatea din Craiova ce vizează punerea în practică a unor inovaţii tehnologice, proiectul de difuzare a culturii italiene în Slatina,  acordul de colaborare dintre Spitalul Niguarda Milano cu Spitalul din Slatina,  si proiectul Intercampus realizat împreună cu echipa de fotbal FC Internazionale Milano, dedicat copiilor ce provin din diferite medii sociale. 

“Vizita Primului Ministru Emil Boc este pentru Pirelli un motiv de mândrie, fiind totodată dovada relaţiilor cordiale existente între Grupul nostru, Guvern şi Autorităţile locale. Din anul 2005 şi până astăzi, Pirelli a devenit o prezenţă importantă în România, constituind un punct strategic pe piaţa de profil, pentru realizarea producţiei şi satisfacerea cererii de produse Premium destinate Europei de Est”, a declarat Preşedintele Pirelli, Marco Tronchetti Provera. 

“ România, unde într-un timp relativ scurt am reuşit să ne integram atât în planul producţiei cât şi în cel social, reprezintă pilonul central pentru dezvoltarea Pirelli. Fabrica de anvelope pentru autoturisme şi fabrica de cord metalic de la Slatina reprezintă elemente cheie in strategia Grupului. Fabrica de anvelope de la Slatina este una dintre cele mai mari fabrici din lume, ceea ce îi permite Grupului Pirelli să-şi extindă propria capacitate de producţie în funcţie  de cererea pieţei segmentului Premium, piaţă ce cunoaşte un ritm intens de dezvoltare atât în Europa cât şi în restul lumii”, a subliniat  Giuseppe Cangelosi, Director General Pirelli Tyres România.

Adaugati comentariu