Propunere legislativă pentru premierea şoferilor corecţi

propunere legislativă

Un proiect legislativ care va intra în dezbaterea senatorilor prevede ridicarea cu 2 puncte a pragului de penalizare de la care se suspendă dreptul de conducere, în cazul în care şoferul nu a fost sancţionat pentru încălcarea Codului Rutier în anul anterior.

Iniţiativa a trei deputaţi PSD şi ALDE este destinată modificării şi completării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cunoscută şi sub numele de Codul rutir.

Proiectul prevede introducerea, la art. 96, a unui nou aliniat (4.1) cu următorul conţinut: „Persoanele fizice şi juridice care în decursul unui an calendaristic nu au fost sancţionate şi nu au cumulat puncte de penalizare, vor primi ca bonus, pentru anul următor, 2 puncte, faţă de pragul de 15 puncte pentru care se suspendă exercitarea dreptului de a conduce”.

Astfel, potrivit iniţiatorilor, conducătorii auto care nu acumulează nici un punct de penalizare, în decursul unui an calendaristic, li se atribuie în anul următor, un bonus de 2 puncte peste pragul de 15 puncte, astfel suspendarea dreptului de conducere se poate face la cumularea în anul următor a 17 puncte de penalizare.

Cei trei deputaţi sunt de părere că, în acest mod, şoferii ar putea fi detereminaţi să adopte, la volan, un comportament preventiv-defensiv. În plus, ei susţin că astfel de sisteme de premiere există şi în unele state din Uniunea Europeană.

Completarea art. 96 atrage după sine modificarea art. 103, alin.1, lit a), care prevede în prezent că suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune pentru o perioadă de 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere […]

Adaugati comentariu