„Rabla” continuă şi în 2018

programul Rabla

Potrivit preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică, Programul “Rabla” va continua şi în 2018, cu accent pe reducerea emisiilor de carbon.

Şeful AFM a precizat că prelungirea programului se înscrie în tendinţa europeană de reducere a emisiilor de carbon.

„Este o cerinţă a Uniunii Europene şi o obligaţie asumată de România, iar maşinile cu zero emisii reprezintă o prioritate pentru orice stat membru. Aţi văzut că multe capitale îşi propun ca, până în 2020 – 2025, să promoveze full electrice pe şosele”, a spus Cornel Brezuică.

De altfel, acesta a subliniat că, în cazul programului „Rabla Plus”, este pentru prima dată când numărul de autovehicule full electrice şi hibride a ajuns la peste 600 de unităţi, în condiţiile în care anul trecut au fost înmatriculate 10 – 15 unităţi.

Anul acesta nu s-au înmatriculat toate, deoarece producătorii nu au fost pregătiţi pentru asta, nu se aşteptau. Am modificat Ghidul de finanţare, alocându-le un termen de […] CITIȚI CONTINUAREA PE SITE-UL www.floteuato.ro.

Explorați mai mult

Cupra Raval VZ AutoExpert

Test Cupra Raval VZ

Cupra Raval, numită așa după cel mai rebel cartier al orașului spaniol Barcelona, este o mașină electrică mică, definită de caracteristici contrarii:

Leapmotor B05 AutoExpert

Test Leapmotor B05

Nu rupe norii, așa cum ar fi vrut proiectanții. Totuși, are o altă calitate, mult mai importantă: echilibrul. Leapmotor B05 știe să

Scroll to Top