Raliul Aradului 2014 – Prima victorie

Cu un parcurs competițional corect, fără etape arse, Edwin Keleti a ajuns în postura de a-și trece prima victorie de etapă în palmares.

Raliul Aradului 2014 s-a anunțat, încă din momentul publicării calendarului CNRD, o etapă cu pretenții, ce urma să puncteze și în clasamentul ERT (European Rally Trophy).

Totuși, echipajele străine nu s-au îngrămădit să ia startul la Arad, așa că tot întrecerea internă a ținut capul de afiș. Prima zi, vineri, a fost un recital de pilotaj susținut de Simone Tempestini, cel care a dovedit încă o dată că pe macadam se simte excelent. Juniorul NRA a câștigat prima probă a zilei, cedând-o pe cea de-a doua în urmă unei lupte la mustață (3 zecimi de secundă) în fața lui Gergo Szabo.

Sigur, trebuie amintit contextul favorabil în care se desfășurau lucrurile pentru Tempestini junior, cu un David Botka abandonând încă de dinaintea startului oficial (automobilul a cedat) și cu un Francois Delecour deloc împăcat cu situația de a concura la Clasa 3 (Subaru Impreza). Chiar și așa, ce-i al lui e al lui, iar Simone a avut o prima zi de cursă fabuloasă, cu un ritm infernal pentru urmăritori.

El și-a trecut în cont scratch-uri pe următoarele trei PS-uri, ultimele ale zilei și părea că se îndreaptă vertiginos către o victorie de răsunet. Lupta la Arad se dădea, practic, pentru completarea configurației podiumului provizoriu, iar eroi principali erau Gergo Szabo, Dan Gîrtofan, Bogdan Marișca, Edwin Keleti și Marco Tempestini.

Raliul Aradului 2014 – Prima victorie

Cu multe răsturnări de situație, cu un abandon surprinzător din partea lui Delecour, prima zi se încheia cu Gîrtofan pe locul doi și cu Marișca pe trei. Ziua a doua începea cu premise perfecte pentru Simone Tempestini, doar că, din păcate, a fost o situație în care talentatul tânăr a cunoscut, total nemeritat, reversul medaliei. PS 6 a fost trecută în contul lui Keleti, acesta fiind semnalul unei reveniri spectaculoase, soldată în primă instanță, cu poziția a treia în generalul provizoriu.

PS 7 a fost tot o afacere marca Edwin Keleti, în timp ce Simone Tempestini termina pe pană și pierde mai mult de 1 minut și jumătate (automat și poziția de lider). Mai rău, după probă, o defecțiune apărută la pompa de ulei l-a forțat să abandoneze, un rezultat prea amar, din păcate. Keleti a ajuns astfel câștigător, fiind prima victorie alături de Botond Csomortani și de Fiesta R5.

Pe doi a terminat Gîrtofan, dar o penalizare pentru start anticipat l-a împins până pe patru, cu Marișca propulsat pe doi la general, la Arad,  și Gergo Szabo intrat în posesia bronzului. Clasa 3 a fost câștigată de Florin Crișan, la Clasa 5 s-a impus fără drept de apel Adrian Răspopa, Sebastian Gioarsă a beneficiat de aportul experimentatului navigator Sebi Itu pentru victoria la Clasa 9, Bogdan Stanoiev a câștigat Clasa 11, în timp ce la Cupa Dacia s-a impus Adrian Teslovan.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top