Raliul Harghitei 2018 a fost suspendat, după ce două accidente teribile au avut loc în același viraj. Mai întâi, experimentatul pilot Dan Gârtofan a pierdut controlul mașinii sale, iar aceasta răsturnat de câteva ori. Ulterior, Norbert Maior a ieșit de pe circuit în aceeași curbă.

Dan Gârtofan a pierdut controlul mașinii sale, o Skoda Fabia R5, în timpul probei speciale programate pentru dimineața zilei de sâmbătă, pe care o parcurgea alături de copilotul său Tudor Mârza. Într-un viraj din localitatea Sânpaul, automobilul a ieșit în decor și s-a dat peste cap de mai multe ori.

Organizatorii au anunțat că atât Dan Gârtofan, în vârstă de 50 de ani, cât și copilotul său, au scăpat teferi. Nu au putut spune însă, același lucru despre cei implicați în cel de-al doilea accident al zilei.

La scurt timp după incidentul lui Gârtofan, un alt echipaj, format din Norbert Maior și Francesca Maior, aflat la bordul unui Peugeot 106, a părăsit suprafața de rulare în aceeași curbă. Pilotul și copilotul au ieșit singuri din mașină, dar au fost transportați la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc cu o serie de contuzii la coloană.

Raliul Harghitei a fost suspendat temporar, iar competiția s-a reluat în cursul după-amiezei.