Aceasta este devizia sub care Team Adi Răspopa s-a mobilizat pentru a duce mai departe Raliul Moldovei, etapa organizată pentru prima data în urmă cu 12 ani de cel care a fost sufletul, promotorul și liderul motorsportului băcăuan.
Cele 52 de echipaje înscrise vor saluta publicul în această seară în Piața Tricolorului din Bacău cu începere de la ora 21:00, urmând ca sâmbătă și duminică să lupte cu secundele pe cei 119.60 kilometri contracronometru.
Declarațiile de intenție ale favoriților în lupta pentru victorie vor putea fi auzite de cei prezenți în cadrul unei inedite conferințe de presă cu public. Aceștia sunt ocupanții primelor trei poziții ale ierarhiei absolute după 5 etape, în ordine: Andrei Gîrtofan, Sebastian Barbu și Simone Tempestini. La conferință vor fi prezenți și domnii Silviu Botez din partea Consiliului Județean Bacău, Valentin Vieru, primarul Municipiului Moinești, Norris Măgeanu, președintele Federatiei Romane de Automobilism Sportiv și Luiza Răspopa, liderul clubului organizator Rally Spirit / Team Adi Răspopa.
Atât înaintea startului cât și pe parcusul celor două zile de concurs, la cortul Team Adi Răspopa participanții la Raliul Moldovei sunt așteptați pentru a depăna amintiri și a împărtăși gânduri și emoții despre cel care a fost Adi Răspopa, reconstruindu-i astfel imaginea și spiritul campionului dispărut prematur dintre noi.
13:30 (12:00) -18:30 / Shakedown / Valea Budului
21:00 – Start festiv / Piața Tricolorului – Bacău
9:58 (8:28) – PS 1 / Zemeș 1 (9.70 km)
10:51 (9:21) – PS 2 / Moinești 1 (8.00 km)
11:24 (9:54) – PS 3 / Vermești 1 (7.90 km)
13:07 (11:37) – PS 4 / Zemeș 2 (9.70 km)
14:00 (12:30) – PS 5 / Moinești 2 (8.00 km)
14:33 (13:03) – PS 6 / Vermești 2 (7.90 km)
16:16 (14:46) – PS 7 / Zemeș 3 (9.70 km)
9:48 (8:18) – PS 8 / Trebeș 1 (13.20 km)
10:36 (9:06) – PS 9 / Hemeiuș 1 (8.30 km)
12:49 (11:19) – PS 10 / Trebeș 2 (13.20 km)
13:37 (12:07) – PS 11 / Hemeiuș 2 (8.30 km)
15:35 (14:05) – PS 12 / Trebeș 3 (Power Stage) (13.20 km)
17:23 (15:53) – PS 13 / Speed Park Bacău (2.50 km)
17:48 (16:18) – Sosire / Piața Tricolorului – Bacău
20:30 – Festivitatea de premiere / Piața Tricolorului – Bacău
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…