Meniu

Raportul TUV 2021: Dacia Duster pe ultimul loc cu o rată de defecte de 11,1%

Dacia-Duster-GPL
Raportul TUV 2021 publicat acum câteva zile plasează din nou modelele Dacia pe ultimele locuri în topul fiabilității. la categoria de vechime de 2-3 ani, Dacia Duster s-a clasat pe ultiumul loc cu o rată a defectelor de 11,1%. 

Raportul TUV 2021 scoate în evidență o îmbunătățire a fiabilității generale dar din păcate nu și pentru modelele Dacia, Dacia Duster obținând cel mai prost rezultat înregistrat vreodată în raportul TUV.

În ultimul raport doar fiecare a cincea mașină inspectată (19,9%) a avut probleme semnificative, ceea ce reprezintă un progres față de anii precedenți. Și aproape una din trei mașini (29,6%) a avut probleme minore. Astfel, 70,4% dintre mașini nu au avut probleme.

Rata de defecte majore a scăzut cu 1,6% față de anul trecut. TUV a constatat o îmbunătățire a fiabilității și calității mașinilor examinate.

Mașinile vechi au obținut rezultate mai bune decât anul trecut. De exemplu, la categoria de vechime de 8-9 ani, procentul mașinilor cu deficiențe majore a scăzut cu 2,6% la 19,9%. iar la categoria de vechime de 10-11 ani, numărul de defecte majore a scăzut cu 3,4% la 24,8%.

În ceea ce privește clasamentul, victoria în clasamentul general la toate clasele a revenit lui Mercedes GLC cu o rată de defecte de numai 1,7% la categoria de vechime 2-3 ani.

Pe locul al doilea s-au clasat la egalitate trei modele cu o rată a defectelor de numai 2,2%: Opel Insignia, Mercedes B-Class și Porsche 911.

În ceea ce privește clasamentul pe clase trebuie să remarcăm victoria în premieră la clasa compactă a lui Hyundai i30 cui o rată a defectelor de numai 2,5%. Opel a obținut victoria la clasa mini cu Opel Adam (rată de defecte 3,7%) și la clasa medie cu Opel Insignia (2,2%).

Audi a învins la clasa mică cu Audi A1 (3,3%), iar Mercedes a obținut victoria la clasa vanuri cu B-Class (rată de defecte de 2,2%).

Porsche 911 s-a clasat din nou pe locul 1 la toate categoriile de vechime de la 4 la 11 ani cu rate de defecte cuprinse între 2,7 și 9,6%.

Din păcate, modelele Dacia s-au situat din nou în coada clasamentului ocupând chiar ultimul loc. În categoria de vechime de 2-3 ani la clasa SUV,  Duster s-a situat pe ultimul loc cu o rată de defecte de 11,1%. Rezultatul obținut de Dacia Duster este surprinzător având în vedere că anii trecuți obținuse rezultate mai bune.

La aceeași categorie de vechime, la clasa vanuri, Dacia Lodgy a ocupat ultimul loc cu o rată a defectelor de 10,9% în timp ce la clasa compactă, Logan încheie plutonul cu o rată de defecte de 10,4%.

Raportul TUV 2021 a evaluat 8,8 milioane mașini în perioada iulie 2019 iulie 2020.

Adaugati comentariu