Record Cannonball: un temerar a traversat America în 25 ore și 55 minute

record cannonball 2020 Ford Mustang GT

Cannonball Run este o cursă ilegală care traversează America de la est la vest, de la New York la Los Angeles. Un american temerar a reușit să bată recordul all time, parcurgând cei 4.500 km în 25 ore și 55 minute.

Nu știu dacă vă mai aduceți aminte filmul Cannonball Run din 1981 cu Burt Reynolds și Roger Moore care populariza cursa ilegală de mașini Cannonball. Numele vine de la Erwin Cannonball Baker care a stabilit mai mult de 140 recorduri în perioada 1910-1930.

În ultimii ani recordurile nu au rezistat prea mult.
Anul trecut, un Mercedes-Benz E63 AMG modificat cu 800 CP și rezervor suplimentar în portbagaj având 250 litri în total a parcurs cei 4.500 km între New York și Los Angeles în 27 ore și 25 minute. Media orară a fost de 166 km/h, în timp ce viteza maximă atinsă a fost de 311 km/h.
Echipajul format din trei oameni a oprit doar de patru ori pentru alimentare, pierzând numai 22 minute.
Recordul a fost posibil și datorită celor 18 scouteri care au mers în avangardă pentru a verifica dacă sunt radare sau alte pericole pe drum.

Anul acesta, în timpul perioadei de carantină, când drumurile au fost aproape goale, recordul a fost bătut de un Audi A8L echipat de asemenea cu rezervoare în portbagaj. Acesta a parcurs distanța de 4.546 km în numai 26 ore și 38 minute.

Acum câteva zile, un american temerar a decis să încerce să bată acest record, conducând singur întreaga distanță.
Fred Ashmore, 44 ani, din statul Maine, a închiriat un Ford Mustang GT cu motor V8 de 5 litri și l-a burdușit cu rezervoare având un volum total de 565 litri.

record cannonball 2020 Ford Mustang GT

Omul a reușit o viteză medie senzațională de 174 km/h ținând cont că a condus singur timp de mai bine de 24 ore. Astfel, el a reușit să coboare pentru prima oară sub 26 ore, parcurgând traseul în 25 ore și 55 minute. Consumul a fost de circa 20 l/100 km.

record cannonball 2020 Ford Mustang GT

Dincolo de faptul că a avut rezervoare cu o capacitate uriașă, temerarul american a avut și o echipă însoțitoare care a cărat rezervoare de combustibil astfel că nu a trebuit să stea la coadă la benzinării să alimenteze.

Ca să evite eventualele radare de pe drum, Ashmore a avut un detector de radar, un radio, o tabletă cu Waze și Google maps și un timer iPhone cu care și-a putut programa călătoria.

A utilizat radioul pentru a comunica cu câțiva șoferi de camion să se dea din drumul lui.

Performanța lui Ashmore este ci atât mai remarcabilă cu cât Ford Mustang GT V8 este o mașină net inferioară lui Mercedes-Benz E63 AMG sau a lui Audi A8L.
Ashmore a declarat: “Mustang nu merge mai tare de 255 km/h. Cine zice altfel, minte”.

Eu mă întreb însă dacă firma de închirieri știa de acțiunea respectivă. Cert este că temerarul nostru a ajuns la finiș cu mașina întreagă. Acum nu știm dacă a trebuit să o returneze în același loc din care a preluat-o.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top