Echipa Traveller’s Tales a ajuns în Scoția, la scurt timp după ce a colindat România la bordul unui BMW X6. De această dată, mijloc de transport exclusivist pentru echipa de exploratori a fost un BMW 440i Coupé.

Cuplul de aventurieri Stanislva Cociorva și Ecaterina Cernei, sau mai simplu, Stanly și Katya, au plecat în căutarea vremii perfecte cu un BMW 440i Coupé, în Scoția. Misiune imposibilă, ați putea spune, acolo unde ploile cu zgomot de tobă și furtunile de zăpadă sunt la ordinea zilei pe timp de iarnă târzie.

BMW 440i Coupé (10)

” Prognoza anunţa vremea de iarnă, zăpada grea şi vânturile puternice şi chiar aşa putea fi descrisă şi călătoria noatră! De îndată ce am intrat în Scoţia, a început să ningă. Ne-am amintit ce ne-au spus toţi prietenii noştri – <<Abia dacă ninge în Scoţia>> – şi am avut şansa de a ne revizui planurile în timp ce stăteam într-un ambuteiaj de 25 de kilometri pe autostradă. După şase ore de staţionare, am constatat că acest coupé BMW sportiv dispune de un interior confortabil, care te îmbie la picoteală, care a reuşit să ţină de cald”, povestește echipa de exploratori moderni.

BMW 440i Coupé (2)

Verificând aplicațiile meteo din oră în oră, Stanly și Katya au condus în căutarea soarelui. Au condus 400-500 de kilometri în fiecare zi, plecând din regate de gheață și vânând raze de lumină. BMW-ul lor alerga fără ezitare pe serpentinele cu asfalt ud și atrăgând atenția animalelor sălbatice.

În călătorie, Stanly și Katya au fost urmați de o dronă. „Pentru a film a toate scenele din călătorie, am ales un set de instrumente care să fie uşor de manevrat şi să nu compromită calitatea. Pentru imaginile video, am folosit camere Sony mirrorless, combinate cu lentile Zeiss; pentru fotografii am ales un aparat de format mediu Hasselblad X1D şi, bineînţeles, DJI Phantom 4 Pro, drona noastră a supravieţuit multor aventuri, a experimentat gerul din munţii României, căldură Greciei, umezeala din Norvegia, iar acum vânturile puternice din Scoţia.”

BMW 440i Coupé (18)

Ce a ieșit se numește „The Scotland Colors”, o colecție de peisaje scoțiene. În film, apar celebrul Viaduct Glenfinnan din “Harry Potter” sau drumul Glen Etive prezent într-una din părţile francizei James Bond, „Skyfall”. Castelele scoțiene vechi de sute de ani și natura surprinzătoare, peisajele oferite de trecătoarea Applecross, pericolul la care s-au expus în vizibilitatea era minimă sunt elementele unei călătorii memorabile. Iar BMW-ul lansat în 2017, pe care l-au avut la dispoziție le-a fost partener de încredere. Mașina este pusă în mișcare de un motor de 3,0 litri cu șase cilindri în linie, care dezvoltă 326 CP. BMW 440i Coupé aleargă de la 0 la 100 km/h în 5 secunde, un detaliu care îl transformă în cea mai rapidă variantă pe benzină pentru BMW Seria 4 Coupé, cu excepţia BMW M4.

„Ne-am dorit o maşină capabilă să ne ducă rapid şi în siguranţă pentru că, în căutarea vremii bune, am călătorit prin toată ţara, aproape în fiecare zi. Chiar şi în momentele în care combinaţia ploaie-zăpadă-vânt nu ne-a lăsat să ieşim din maşină fără a fi udaţi, pur şi simplu ne-am bucurat condus. Având în vedere că am petrecut cea mai mare parte a timpului în coupe, vă pot spune că BMW 440i are un echilibru perfect de sportivitate şi confort pentru plăcerea condusului cotidian. Iar pe drumurile virajate din Scoţia vă puteţi bucura de calităţile dinamice – totul în limita de viteză!”, povestește Stanly.