Alpine A120 Coupe: Versiunea de serie vine la Geneva

Brandul sportiv Alpine renaște prin noul A120 Coupe, care va fi dezvăluit în martie, la Salonul Auto de la Geneva.

A120 Coupe va folosi o platformă unică, structura caroseriei și șasiul fiind realizate integral din aluminiu, elemente definitorii ce găzduiesc motorul, transmisia și suspensiile.

Renault nu a oferit prea multe date tehnice limitându-se la a declara că mașina va avea tracțiune spate, va accelera de la 0 la 100 km/h în sub 4,5 secunde și va avea un motor turbo cu 4 cilindri. Zvonurile vorbesc despre o versiune mai puternică a motorului turbo de 1,6 litri si 200 CP de la Clio RS.

Fără a preciza clar masa la gol, francezii promit o construcție ușoară și noi credem că va fi în jurul a 1.000 kg.

Ca design, partea frontală este inspirată de la Alpine A110 dar și la defunctul model sport german Artega GT în timp ce partea din spate și stopurile sunt de inspirație Audi A7 Sportback.

Primul model de serie al brandului renăscut Alpine este un coupe relativ compact, cu motor central și un preț de 50.000-55.000 euro, cu alte cuvinte un rival direct pentru Alfa 4C și Porsche Cayman.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top