Renault are un nou director global de marketing

Renault are un nou director global de marketing

Renault a anunţat numirea lui Francois Renard în postul de director global de marketing, în locul lui Thierry Koskas, care va deveni preşedinte la Renault Sport Racing.

Francois Renard va fi subordonat lui Thierry Bollore, directorul operaţional de la Renault Group. Pe lângă responsabilităţile în domeniul vânzărilor şi marketingului, Renard va fi implicat şi în accelerarea transformării digitale a operaţiunilor grupului.

Născut în anul 1967, la Paris, Francois Renard a absolvit Institutul de Studii Politice de la Paris în 1990, iar în 1992 şi-a început cariera profesională la Anderson Consulting. Ulterior a lucrat la producătorul anglo-olandez de bunuri de larg consum Unilever unde, în 2017, a fost numit vicepreşedinte responsabil de marketing.

Și la Dacia au avut loc schimbări importante în luna septembrie a acestui an. Antoine Doucerain a plecat de la conducerea Automobile Dacia după doar şase luni, iar interimatul funcţiei de director general a fost preluat de Jerome Olive, care a mai ocupat în trecut poziţia de director al companiei.

One thought on “Renault are un nou director global de marketing

  1. Pingback: Renault are un nou director global de marketing - Stiri ultima ora, stiri online

Adaugati comentariu