Renault Clio

Ce faci când vacanța nu e tocmai vacanță, ci mai mult un weekend prelungit? „Construiești“ o poveste de vreo 51,5 l de motorină

Vacanța de Paști 2013 a fost momentul prielnic pentru o scurtă evadare dintr-un București ce pare să reinventeze succesiunea anotimpurilor. Cum în mine zace un clasic, un adept al sărbătorilor petrecute „la vatră“, în familie, am încropit un program cu desfășurare pe tărâm moldav. Odată pus la punct „marele“ itinerar, nu-mi rămânea decât să mă orientez după un partener de drum. M-am oprit la noul Renault Clio, model cu care mă familiarizasem cu puțin timp în urmă, doar că în versiunea pe benzină de 0,9 l TCe și 90 CP. Pentru o întrevedere ale cărei orizonturi depășeau 1.000 de kilometri m-am orientat către fratele „mai calculat“, dieselul de 1,5 l și tot 90 CP. În București, consumul lui Clio, caracteristica urmărită cu predilecție în acest test prelungit, a „jucat“ în jurul valorii de 6 l/100 km. Cu modul Eco activat, oficialii Renault îl declară ca fiind de doar 3,6 l, dar la războiul de gherilă de pe străzile unui oraș sufocat de afluența de mașini nu ne putem plânge. Mai bine de 100 km de nerv bucureștean autentic, iar următoarea etapă a călătoriei s-a consumat pe E85, către Bacău, unul dintre cele mai tranzitate drumuri din țară în preajma sărbătorilor religioase.2

După 354 de km parcurși în total, la Adjud am consultat pentru prima dată computerul de bord. Verdictul? 15,8 litri de motorină consumată, o valoare excelentă. A urmat un drum Bacău-Iași și retur. Dacă E85 e ruta pe care m-am bucurat de confortul oferit de trenul de rulare a lui Clio, traseul către Iași, cu predilecție tronsonul dintre Roman și Târgu Frumos, este unul dintre cele mai distractive pentru un șofer pasionat. Clio mi-a dovedit că deși este un automobil setat vădit către confort, puseele dinamice ale șoferului nu-l pun în dificultate. După 745 km parcurși din aventura mea moldavă rezervorul era mai sărac cu 38,8 l, semn că tempo-ul mărit își cerea un oarecare tribut. Ultima etapă a vacanței s-a purtat tot pe E85, de la Bacău la București, de data aceasta la spartul târgului, cum se zice. Aglomerație mare, kilometri întregi în coloană și un ritm de deplasare de-a dreptul enervant pe alocuri. Călătoria s-a terminat după 1.037 de km, cu 51,5 l „arși“ și cu un consum mediu de 4,9 l/100 km. În condițiile date, Clio s-a descurcat excelent, dovedind că poate face aproape 1.000 de km cu un plin de 50 de litri.3

Date tehnice – Renault Clio: Preț de bază: 13.800 euro cu TVA inclus; masă proprie/totală (kg): 1.070/1.660; L/l/h (mm): 4.060×1.730×1.450; volum portbagaj(l): 300/1.145; combustibil: motorină; cilindree (cmc): 1.461; putere max. (kW(CP)/rpm): 66(90)/4.000; cuplu max. (Nm/rpm): 220/1.750; cutie de viteze/trepte: manuală/5; viteză maximă (km/h): 181; sprint 0-100 km/h (s): 12,1; consum urban/extra/mixt: 3,6/3/3,2 (l); normă poluare/emisii CO2: Euro 5/83 g/km Concluzie: Unii constructori aleg calea implementării celor mai noi tehnologii din domeniul auto, costurile fiind ridicate, implicit. Renault ne dovedește că pentru un model de buget, un motor diesel performant poate fi alegerea perfectă. Dacă ești liniștit, la drum lung poți obține un consum de 3l și ceva, un argument cât se poate de solid.4

Adaugati comentariu