Renault Group lansează o nouă entitate dedicată economiei circulare. Ținta, afaceri de 2,3 mld. euro

Renault Group crează o nouă entitate economică dedicată integral economiei circulare. Sub marca „The Future Is NEUTRAL”, această nouă companie acoperă întregul lanț de valoare al economiei circulare auto.
Ford Focus ST vs Renault Megane R.S._2 autoexpert.ro

Într-un context al tranziției energetice marcat de epuizarea resurselor și de creșterea prețurilor materiilor prime, noua entitate a Renault Group va dezvolta soluții tehnologice și industriale datorită experienței filialelor sale și ale rețelei de parteneri existenți.

Adresându-se tuturor actorilor din industria de specialitate, dincolo de Renault Group, compania va permite constructorilor de automobile să includă în producția de vehicule noi un procent tot mai mare de materiale reciclate. În prezent, procentul de materiale reciclate utilizate în fabricarea unui vehicul nou se situează între 20% și 30%.

Pe termen scurt, entitatea economică își propune dezvoltarea activităților existente utilizând un model de business dedicat și identificarea de noi clienți în cadrul industriei auto. Având ca obiectiv atingerea unei cifre de afaceri de peste 2,3 miliarde de euro și o marjă operațională de peste 10% până în 2030, „The Future Is NEUTRAL” are ambiția de a deveni lider al economiei circulare în buclă închisă la scară industrială și europeană.

Pentru a accelera dezvoltarea sa și pentru a consolida leadership-ul său pe o piață în creștere puternică, The Future Is NEUTRAL va deschide o cotă minoritară din capitalul său unor investitori externi pentru co-finanțarea unor investiții de ordinul a 500 milioane de euro până în 2030.

„Astăzi facem un nou pas în îndeplinirea angajamentului nostru istoric privind dezvoltarea economiei circulare. Filialele noastre Gaia, Indra și Boone Comenor, precum și Refactory de la Flins au demonstrat deja capacitatea noastră de a desfășura activități creatoare de valoare din punct de vedere economic, social și benefice pentru mediu pe întreg ciclul de viață al vehiculelor.

Profitând de această experiență și convinși de potențialul acestor activități, mergem mai departe și creăm «The Future Is NEUTRAL» care reunește o parte semnificativă a activelor noastre industriale și tehnologice, precum și rețeaua noastră de parteneri strategici.

Misiunea sa este de a crește activitățile noastre prin aplicarea unor planuri strategice ambițioase și prin identificarea de noi clienți, propunând industriei auto confruntate cu provocările climatice, cu noile exigențe în domeniul reglementărilor și a tensiunilor tot mai accentuate generate de diminuarea resurselor, soluții de reciclare în buclă închisă, de la automobil la automobil. Ambiția noastră este de a duce reciclarea într-o nouă eră și de a deveni lider european în economia circulară auto”, a declarat Luca de Meo, CEO al Renault Group.

În fiecare an în Europa peste 11 milioane de vehicule, care includ circa 85 % materiale reciclabile, ajung la sfârșitul ciclului de viață. Această resursă este însă sub-exploatată: vehiculele noi nu cuprind decât 20% până 30% materiale reciclate, care provin din toate industriile. În prezent, materialele reciclabile din vehiculele scoase din uz sunt recuperate în principal pentru alte aplicații industriale (metalurgie, construcții, etc.). Obiectivul The Future Is NEUTRAL este de a menține valoarea pieselor și a materialelor cât mai mult timp posibil și de a permite industriei auto să utilizeze în viitor în fabricarea noilor vehicule un procent mult mai ridicat de materiale reciclate provenind din mașini la sfârșitul ciclului de viață.

Jean-Philippe Bahuaud, noul CEO al The Future is NEUTRAL, consideră că, „în sectorul auto, prima resursă sub-exploatată este mașina în sine, alcătuită în proporție de peste 85% din metale și materiale plastice. The Future Is NEUTRAL reunește experiența și competențele necesare pentru a transforma acest potențial în noi factori de dezvoltare. Această nouă entitate are ca obiectiv să încurajeze industria auto în tranziția către neutralitatea în utilizarea resurselor, extrăgând din fiecare vehicul cea mai mare cantitate posibilă de materiale necesare pentru fabricarea unui nou model”.

Noua companie a Renault, dispune de o rețea de filiale și de parteneri care asigură, de-a lungul întregului ciclu de viață al unui vehicul, colectarea de piese, de materiale și de baterii, provenite din diferite surse, de la rebuturi de uzină, la ateliere auto. Datorită acestui ecosistem, The Future Is NEUTRAL dezvoltă bucle de economie circulară în fiecare etapă din viața unui vehicul, de la faza de producție, la cea de utilizare și până la ieșirea din uz.

În mod concret, The Future Is NEUTRAL beneficiază de experiența filialei „Gaia” ale cărei activități în domeniul reparării bateriilor, a colectării și refolosirii pieselor și a reciclării materialelor recuperate la încheierea ciclului de viață a unei mașini se desfășoară în uzina din orașul francez Flins.

Împreună cu partenerul de referință Suez, entitatea deține alte două companii: Indra – lider în tratarea vehiculelor scoase din uz din Franța, dispunând de 370 de centre, și Boone Comenor – expert în reciclarea deșeurilor metalice din industria auto.

Alături de partenerii său industriali, The Future Is NEUTRAL are ambiția de a deveni un lider european în domeniul reciclării bateriilor în buclă închisă, în conformitate cu reglementările existente, utilizând un proces industrial care asigură un conținut ridicat de material reciclat la cel mai bun nivel de cost.

Noua entitate are la dispoziție cel mai mare parc de vehicule electrice din Europa și o experiență largă în domeniul chimiei metalelor rare. The Future is NEUTRAL va colabora de asemenea cu partenerii producători de baterii, printre care Verkor.

Adaugati comentariu