Renault investește un miliard de euro pentru a construi mașini electrice

Renault Zoe

Renault va investi aproximativ 1 miliard de euro pentru a mări capacitatea de producție a mașinilor sale electrice în Franța și pentru dezvoltarea de noi modele.

Capacitatea de producție a modelului Zoe la uzina din Flin, din vestul Parisului, singura care construiește micuța electrică, se va dubla atunci când viitoarea generație va ajunge pe liniile de asamblare. În același timp, Renault anunță că uzina Douai va fi echipată pentru a construi mașini electrice pe o platformă nouă, dezvoltată în colaborare cu partenerul japonez Nissan.

“Accelerarea investițiilor noastre în Franța pentru construirea mașinilor noștri vor spori competitivitatea și atracția față de modelele noastre”, spune CEO-ul Renault, Carlos Ghosn, șef și pentru Nissan și Mitsubishi Motors.

100% electric: București-Arad tur-retur cu Renault Zoe

Uzina din Cleon își va tripla capacitatea de producție a motoarelor electrice, în timp ce un alt centru de producție aflat în estul Franței, Maubeuge, va primi investiții în echipamente pentru viitoarea generație Kangoo, care va avea și o versiune electrică, ce va purta denumirea Kangoo Z.E..

Începând cu 2021, Renault va dezvolta și o nouă generație de motoare electrice.

Investițiile fac parte din strategia Drive the Future a companiei Renault, care are ca principal obiectiv obținerea unei cifre de afaceri de peste 70 de miliarde de euro până în 2022. Planul include și investiții estimate la 18 miliarde de euro în cercetarea și dezvoltarea a 8 modele electrice și alte 12 electrificate, care vor ajunge pe piață până în 2022.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top