Renault Twingo Z.E. electric debutează în august cu seria specială Vibes

Renault Twingo Z.E.

Renault Twingo Z.E. electric debutează în august 2020 cu o serie specială numită Vibes. Ulterior, acesta va fi oferit și cu motoare pe benzină.

Noul Renault Twingo Z:E. electric debutează în august 2020 cu seria specială Vibes care se bazează pe echiparea Intens și nbeneficiază de culoarea exclusivă Valencia Orange. Acesta va avea jante de aliaj alb diamant de 16 inci și o grilă a radiatorului cu accente albe.

Realizat pe aceeași platformă cu smart forfour și fortwo, Renault Twingo nu a avut până acum propulsie electrică care este disponibilă încă din 2017 la modelele smart.

Mai mult, după facelift, modelele smart sunt disponibile exclusiv cu propulsie electrică iar
motorul electric provine de la Renault.

Acum, Renault s-a gândit că ar fi o strategie bună să aibă un model sub ZOE cu care să concureze VW E-Up, Skoda Citigo e iV și Seat Mii electric.

Baterie cu 25% mai mare decât la smart

Motorul lui Renault Twingo Z.E. este același de pe smart: un motor sincron de 60 kW și 320 Nm amplasat deasupra punții spate care antrenează roțile spate.
Bateria cu o capacitate brută de 22 kWh este cu 25% mai mare decât cei 16 kWh disponibili la smart. Astfel, autonomia în ciclu mixt WLTP este de 190 km iar în oraș de 270 km.

Micul Renault Twingo Z.E. accelerează de la 0 la 50 km/h în doar 4 secunde iar la 100 km/h ajunge în 12,6 secunde. Viteza maximă este limitată la 135 km/h.

Pentru a păstra prețul mai scăzut și pentru că bateria nu este prea mare, Renault Twingo Z.E. nu se poate încărca de la stații de curent continuu ci doar de la stații de curent alternativ publice de unde poate trage din priză până la 22 kW. De la aceste stații Twingo Z.E. se încarcă într-o oră de la 0 la 80%.
La priza de acasă de 220V, Twingo Z.E. se încarcă în 13 ore iar de la o sursă trifazată de 3,7 kW în 8 ore.

Cu 3.615 mm lungime și 1.646 mm înălțime, Twingo Z.E. este o mașină de clasă mini cu un diametru de bracaj de numai 8,75 metri. prin rabatarea banchetei, se obține o suprafață plană de 1,34 m lungime iar dacă se rabate și spătarul scaunului pasagerului  față atunci suprafața de încărcare se mărește la 2,31 metri.

Seria specială Vibes va începe în Germania la 25.666 euro, cu peste 5.000 euro mai mult decâț cea mai ieftină Skoda Citigo e iV. Livrările seriei speciale Vibes vor avea loc la finalul anului. Ulterior, în trimestrul IV vor fi disponibile și versiunile de bază, mai slab echipate care se vor livra în primăvara lui 2021.
Ne așteptăm ca acestea să fie mai ieftine dar e greu de crezut că vor ajunge la prețul lui Skoda Citigo e iV care areși o baterie net mai mare.

 

Adaugati comentariu