Penultima etapa a sezonului Seriei Mondiale Auto GP s-a desfasurat in acest sfarsit de saptamana pe pista britanica Donington Park. Robert Visoiu a reusit locul 4 in calificari, pozitie pe care si-a pastrat-o pana la finalul primei curse. In cursa a doua romanul a terminat pe locul 11.
Foarte rapid inca de joi, cand la Donington Park s-au desfasurat testele oficiale Auto GP, Robert Visoiu a mentinut un ritm ridicat si pe durata antrenamentelor oficiale, reusind sa se pozitioneze pe pozitia a patra in calificari. Acest rezultat a fost cel mai bun reusit de Visoiu intr-o sesiune de calificari in sezonul 2013.
In prima cursa pilotul Team Ghinzani a reusit sa isi mentina pozitia de la start, terminand al patrulea si obtinand puncte pretioase in clasamentul general. In cea de-a doua cursa romanul a pierdut mult timp la boxe din cauza unei probleme de fixare a unei roti la schimbul obligatoriu. Iesit in pista in urma unui pilot foarte lent, Visoiu a fost nevoit sa se multumeasca cu pozitia a 11-a in clasamentul cursei secunde.
“Sunt entuziasmat de faptul ca am reusit o sesiune buna de calificari si ca am demonstrat ca pot sa fiu intre cei mai rapizi si in aceasta competitie. Locul 4 in prima cursa e o realizare importanta si sunt fericit ca am reusit sa ma lupt pentru primele pozitii. Mi-a placut desenul circuitului Donington Park, insa in cele din urma am fost victima acestuia, pentru ca aici depasirile sunt foarte greu de efectuat iar dupa cele 17 secunde pierdute la boxe din cauza unei probleme de fixare a unei roti mi-a fost imposibil sa trec de pilotul in spatele caruia am iesit in pista, chiar daca eram clar mai rapid decat acesta. In cele din urma a fost un weekend pozitiv, cu timpi foarte buni si o clasare buna in prima cursa” a conchis Robert Visoiu.
Ultima etapa a sezonului Auto GP va avea loc la Brno, in Republica Ceha, in perioada 5-6 octombrie. Pana atunci insa Robert Visoiu va reveni in seria GP3 chiar saptamana viitoare, cu ocazia cursei de la Monza.