2019 Indy 500- Roger Penske
Reger Penske a declarat pentru publicația americană Racer că ediția 2020 a Indy 500 va avea tribunele pline de spactatori – indiferent de situație.
Foto: arhiva
Această declarație a apărut în urmă cu două zile, după ce etapa dublă Indy/NASCAR ce se va derula între 4-5 iulie (Brickyard 400) a fost anunțată ca fiind fără spectatori în tribune.
Aceasta este considerată o precauție necesară ca urmare a pandemiei provocate de COVID-19 și a fost decisă cu scopul de a-i proteja pe sportivi și spectatori.
Află de ce Ferrari se orientează spre IndyCar
Aceeași rețetă nu se va aplica însă și pentru cea mai faimoasă cursă americană Indy500. Aceasta este prorgamată pentru 23 august 2020 și după cum a declarat cel poreclit „The Captain”, Roger Penske se va derula doar cu cu spectatori.
„Suntem pentru a avea fani în tribune în August și deja planificâm totul pentru a ieși bine” a declarat Penske pentru Racer, completând că dacă va fi nevoie această ediție, a 104-a va fi amânată pentru octombrie pentru a se desfășura cu ușile deschise. „Sunt deja trei luni până atunci și cred că va fi OK. Dar o vom organiza numai cu fani în tribune.”
În toamna 2019, faimosul pilot, inginer și proprietar de echipă, a cumpărat Indianapolis Motor Speedway (IMS), împreună cu seria IndyCar.
Lui Roger Penske nu îi este străin rolul de organizator al unei serii – ajuntând chiar la crearea International Race of Champions (IROC).
Proprietatea sa asupra IMS a adus imediat îmbunătățiri facilităților circuitului și asta într-un timp foarte scurt, locația primind noi parcări, servicii îmbunătățite pentru public, drumuri de acces lățite și noi panouri video de afișaj.
Cu tot stresul unui 2020 dat peste cap din punct de vedere sportiv, faimosul circuit american va asigura o primire călduroasă spectatorilor care vor avea cu siguranță parte de o atmosferă unică la Indy500.
În vârstă de 85 de ani, The Captain vizitează de două ori pe săptămână faimosul International Motor Speedway pentru a superviza multitudinea de lucrări efectuate pentru îmbunătățirea circuitului.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…