România îl primește pe Lotus Evora S IPS

Performanță, agilitate, manevrabilitate, control absolut, o experiență de condus unică: acestea sunt calitățile pe care orice pasionat de Lotus le așteaptă.

Evora S IPS este un mic Ferrari, atât la propriu cât și la figurat. După ce nume importante și cu referințe solide la Ferrari s-au mutat la Hethel în 2010, la uzina Lotus, obiectivul a fost clar: această marcă să producă mașini sportive capabile să concureze cu Ferrari, Porsche sau Lamborghini.

„Lotus Evora S IPS se apropie mult, prin performanţă dar și prin aspectul estetic, de un Ferrari. Noua cutie de viteze poate fi folosită atât în modul automatic cât şi secvențial, cu palete de schimbare a vitezelor de la volan. Senzațiile și experiența de condus sunt extraordinare. Iar cel mai impresionant este faptul că acest automobil costă doar jumătate din cel mai ieftin Ferrari de pe piață”, a declarat Lucian Șonea, directorul de marketing al Forza Rossa.

Versiunea 2012 Lotus Evora aduce lucruri noi, de la dotările și calitatea pielii din interior, sistemul de Navigație sau îmbunătățirea performanțelor prin acționarea butonului Sport. Lotus Evora S IPS poate fi achiziționat în România de la Forza Rossa, reprezentantul oficial Lotus Cars. Prețul modelului prezentat la lansare este de 75,636 EUR.

EVORA S IPS pe scurt 

Motor V6, cu compresor, 3,5 litri, 350 CP, central spate; Cutie de viteze automată IPS Intelligent Precision Shift; Greutate: 1,442 kg; Consum mixt: 9,7 l/100 km; Emisii: 224 g/km; Performanțe: 0 la100km/h în 4,8’’, 270 km/h viteză maximă.

Echipa Lotus în Formula 1

În altă ordine de idei, Lotus Cars va avea în 2012 propria și unica echipă sub emblema Lotus în Formula 1, fapt ce marchează o revenire istorică în competiția de cel mai înalt nivel. Anul acesta, Lotus Evora a participat cu succes, echipată cu pneuri Michelin, în cele mai faimoase curse de anduranță din lume și în Cursa de 24 ore de la Le Mans.

Adaugati comentariu