Românii țin la mașinile lor

Chevrolet, una dintre mărcile auto cu cea mai rapidă creştere din lume, a realizat un studiu privind obiceiurile de întreţinere a maşinii în mai multe ţări, studiu care a confirmat că şoferii au grijă de „prietenii lor din metal”.

Vremea poate crea haos în trafic, cu zăpadă, gheaţă şi condiţii de umiditate care impun o atenţie specială atunci când pregătim maşina pentru iarnă. Rezultatele studiului au indicat asemănări între obiceiurile conducătorilor auto din ţările învecinate. Se pare că ninsoarea recentă şi drumurile alunecoase nu i-au luat prin surprindere pe şoferi, dat fiind că majoritatea acestora au trecut la cauciucurile de iarnă încă de la sfârşitul toamnei. 

Cu toate acestea, şoferii bulgari (82%) şi unguri (76%) au fost mai activi în acest sens decât cei români (60%), 25% dintre şoferii români fiind încă în aşteptarea primei zăpezi pentru a schimba cauciucurile. Chevrolet sfătuieşte toţi conducătorii auto să îşi schimbe cauciucurile la timp, deoarece pe lângă o mai mare siguranţă la drum în condiţii de vreme rea, folosirea cauciucurilor potrivite va aduce şoferilor avantaje uriaşe în ceea ce priveşte confortul călătoriei, economisirea combustibilului şi evitarea uzurii cauciucurilor în general.

Studiul a arătat că atunci când vine vorba de îngrijirea şi întreţinerea maşinii, un număr foarte mare de oameni cred că se descurcă bine – 38% în România şi 35% în Bulgaria, în timp ce şoferii maghiari au fost mai modeşti – 39% au considerat că se descurcă rezonabil. 

Când vine vorba să „îşi murdărească mâinile” sub capota maşinii, româncele nu au reţineri când trebuie să verifice personal dacă totul este în regulă cu maşina lor – 25% fac personal aceste verificări. Şi vecinele din Ungaria şi Bulgaria au declarat că verifică deseori chiar ele uleiul de motor şi lubrifianţii  – Bulgaria 52%, Ungaria 41%.

Rezultatele studiului au mai arătat şi că şoferii români au cele mai curate maşini – 44% îşi spală maşina o dată pe săptămână şi 28% dintre ei o spală o dată la două săptămâni. Poate că acest lucru se datorează şi faptului că în România 70% dintre maşini au o vechime sub şase ani (33% sub trei ani), în timp ce în Bulgaria mai multe de 80% dintre maşini au peste şase ani vechime. Şoferii unguri par să le spele mai rar, aproape 45% spălându-şi maşinile o dată pe lună, în timp ce bulgarii, chiar dacă aceştia conduc maşini mai vechi, par să acorde o mai mare atenţie curăţeniei şi le spală o dată pe săptămână (35%) sau o dată la două săptămâni (26%).

În toate cele trei ţări, aproximativ jumătate dintre femeile intervievate au declarat că preferă maşinile de oraş, mici şi drăguţe. Comparativ, în pofida părerii încetăţenite că bărbaţii preferă maşinile sportive rapide, studiul a arătat că bărbaţii din această regiune apreciază confortul maşinilor mari de familie – România 44%, Ungaria 51%, Bulgaria 57%. 

La interviuri au participat 1.500 de conducători auto din România, Bulgaria şi Ungaria, iar studiul Chevrolet complet a inclus 4.700 de şoferi din 11 ţări europene, printre care Ungaria, România, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania.

Adaugati comentariu