Salonul International Auto București SIAB 2015 a fost anulat

salonul autoi bucuresti siab 2015 anulat

Pe site-ul Organizației Internaționale a Constructorilor de Automobile (OICA)a apărut informația că Salonul Internațional de la București SIAB planificat pentru perioada 9-18 octombrie a fost anulat.

Probabil că România este singura țară din Europa care are trei saloane auto și două competiții Mașina anului. De fapt e mult spus două competiții Mașina anului pentru că una dintre ele nici nu se mai organizează de câțiva ani.

La saloanele auto situația e și mai complicată. După ce înainte de criză, situația intrase pe un făgaș normal cu un singur salon auto organizat sub egida APIA care avea și caracter international, fiind inclus în calendarul oficial OICA,, acum avem nu mai puțin de 3 saloane auto pe o piață care s-a restrâns de patru ori comparativ cu 2007.

Peste nici două săptămâni, pe 1 aprilie, în Piața Constituției, începe Salonul Auto Moto (SAM) care se va desfășura în perioada 1-5 aprilie 2015.

Apoi, site-ul www.sab.ro anunță Salonul Auto București &Accesorii între 1 și 11 octombrie 2015. Pe site-ul www.sab.ro se menționează că acesta este cel mai vechi salon auto din România, prima ediție fiind organizată acum 22 de ani.

Nu în cele din urmă, cel mai important salon al anului ar trebui să fie cel organizat sub egida APIA, care era trecut și în calendarul OICA. Numai că pe site-ul OICA, acest salon apare ca anulat iar site-ul www.siab.ro nu funcționează. Ultima oară, SIAB a fost organizat în 2007 când a avut și caracter international.

Țări cu industrie auto mai puțin dezvoltată cum ar fi Africa de Sud sau Bulgaria continuă să organizeze saloane auto internaționale, ambele urmând să se desfășoare aproape în aceeași perioadă cu cel anulat de la București. Salonul din Africa de Sud începe pe 14 octombrie iar cel de la Sofia pe 16 octombrie.

 

Adaugati comentariu