Test drive Seat Leon Cupra: Altă ligă

Seat Leon Cupra

Seat a hotărât că este timpul pentru a lansa o mașină rapidă, adică noul Leon Cupra, şi a facut-o aşa cum ştie mai bine: singurul hot-hatch care s-a luat de guler cu Megane R.S. pe Nurburgring. Noi l-am provocat pe traseul Pârâul Rece – Poiană.Ultima oară când am condus un Cupra, prin 2008, dacă îmi aduc aminte bine, era în cadrul unui test comparativ alături de un Focus ST. Din cauza sunetului motorului, aș fi ales Ford de fiecare dată în ciuda unui torque steer pronunțat și a unui consum exagerat în raport cu performanțele (mai puțin cu 15 CP decât Cupra – la vremea aceea). Un duduit continuu și câte un rateu în evacuare când luai piciorul din gaz erau suficiente să te facă să uiți multe minusuri.

Revenind la anul de grație 2014, Seat a dus un Leon Cupra la Nurbugring și a scos un timp pe turul de circuit sub 8 minute, 7:58,4 ca să fiu mai exact. A devenit astfel, pentru puţin timp, ce-i drept, cea mai rapidă mașină de serie cu tracțiune, surclasând deținătorul en titre al acestui titlu, Renault Megane R.S. Am condus în mai multe ocazii modelul Megane R.S. și fiecare mașină s-a comportat extraordinar, iar ultimul era ”încălțat” cu semi slick-uri, că tot voi discuta în curând despre senzații. Un barem foarte înalt.Seat Leon Cupra (06)Noul Cupra pe care am avut ocazia să-l conduc era echipat cu o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj. O alegere pe care o vei aprecia mai bine de 90% din timp. În oraș este magnifică. Singura problemă a DSG-ului apare în momentul în care rulezi constant sub 2.000 rpm și retrogradezi mai mult de o treaptă folosind padelele din spatele volanului sau levierul. Chiar dacă tu accelerezi va fi mai întâi o frână de motor, retrogradare și abia apoi începe repriza propriu zisă. Este singura sincopă descoperită și apare în modul Comfort.Seat Leon Cupra (12)Voi enumera câteva dintre soluțiile tehnice prezente pentru că după ce voi ajunge la partea dinamică, nu mi se vor mai părea interesante. Motorul are pistoane modificate, biele mai dure și o nouă chiulasă fabricată dintr-un aliaj de aluminiu-silicon (ciudat, știu!) extrem de rezistent atât ca duritate, cât și termic. Galeria de evacuare este integrată în chiulasă și răcită cu lichid. Două supape rotative asigură fluxul optim pentru ca motorul să intre în temperatura de funcționare cât mai repede după pornire. Surprinzător, dar se pare că eficient, alături de injecția directă există și injecție indirectă de combustibil, ce completează sistemul FSI când motorul se află în sarcină parțială. La turații înalte sau accelerări puternice, o clapetă din sistemul de evacuare se deschide pentru a fi produs un sunet mai bogat.Seat Leon Cupra (07)Pe lângă motor, găsim faruri cu LED ce oferă o temperatură de culoare apropiată de lumina zilei, fiind odihnitoare pe timp de noapte. Bazate pe un sistem radar sunt: sistemul adaptiv de cruise control, Front Assist care intervine între 30-210 km/h atunci când există riscul de accident cu vehiculul ce se deplasează în față, mai întâi prin avertizare, apoi prin acționarea frânei. Sistemul înglobează și frânarea de urgență în oraș (5-30 km/h). Și cam atât despre tehnologii.Seat Leon Cupra (08)Un adevărat deliciu! Este o mașină pe care o poți conduce într-un ritm alert după primul kilometru parcurs. Direcția progresivă (precisă, agilă, ce necesită doar 1,4 ture pentru rotirea completă a volanului de la un capăt la altul) este destul de ”moale” în modul Comfort, dar în Sport și Cupra se întărește și te implică mai mult în actul condusului. Cutia are o funcție ce mimează ”heel and toe” la orice retrogradare ceva mai solicitantă. Trebuie să recunosc că e o încântare atunci când conduci ceva mai sportiv.Seat Leon Cupra (04)Cupra este foarte eficientă și rapidă. Pentru a înțelege cât de bine se comportă trebuie să dezactivezi parțial ESP-ul, acesta având un mod Sport pe lângă cele On/Off. După ce faci asta începi să-ți dai seama din mișcările mașinii cam cât de repede mergi. Nu ai timp să te uiți la kilometraj sau la trepte ci doar să te lași ghidat de sunet pentru schimbările de treaptă. Când începe să fugă de spate pe frânare din cauza asfaltului imperfect, nu din cauza unei greșeli umane, te solicită să faci mici corecții ale volanului. Cu ESP-ul activat nici nu îți dai seama că diferențialul autoblocant chiar funcționează pentru că sistemul îți taie tot elanul.Seat Leon CupraȘi, da! Simți cum lucrează puntea față prin acel diferențial pentru a te trage pe trasa dictată de tine prin volan sau cum se luptă cu torque steer-ul când ești cu pedala la podea, menținându-l la minim. Repet: este foarte precisă și rapidă. Tocmai din această cauză mi-ar fi plăcut o cutie de viteze manuală. Nu pentru că aș crede că aș fi mai rapid, ci doar pentru că mi-ar fi dat mai mult de lucru. Cu acest DSG ai timp să te concentrezi asupra traselor, punctelor de frânare și să acorzi mai multă atenție suprafeței de rulare și aderenței disponibile, dar nu va închide nimeni prea curând un drum pentru mine ca să mă cronometreze în acele zece procente din timpul efectiv de condus în care vreau s-o calc pe coadă și să merg la limită. 

Masă proprie/totală (kg)1.325/1.895
L/l/h (mm)4.236/1.810/1.423
Volum portbagaj(l)380
Combustibilbenzină
Cilindree (cmc)1.984
Putere max. (kW(CP)/rpm)206 (280)/5.700-6.200
Cuplu max. (Nm/rpm)350/1.750-5.600
Transmisie/trepteautomată/6
Viteza maximă (km/h)250
Sprint 0-100 km/h (s)5,7
Consum mixt6,4 (l/100km)
Normă poluare/emisii CO2Euro 6/149 g/km

Adaugati comentariu