Noutati auto

Skoda Electric RS vine în 2022

Skoda transpune experiența diviziei de performanță RS în construirea de modele electrice. Astfel, Skoda Electric RS va ajunge pe piață în 2022.

Prima mașină electrică a constructorului ceh va fi versiunea de serie a conceptului Vision E, dezvăluit în 2017, la Salonul Auto de la Frankfurt. Aceasta va avea la bază platforma MEB a Grupului Volkswagen, ca și modelele sub-brand-ului Volkswagen I.D.. La ora actuală, doar limuzina Octavia are o versiune RS, dar cehii nu exclud revenirea unei versiuni performante a modelului Fabia.

“Vor exista versiuni electrice vRS – eRS. Logica este aceeași, nu va fi despre performanță. Cel mai puternic motor al nostru vine cu 250 de cai putere, deci, sub nicio formă, nu va fi vreun supercar”, a declarat Alain Favey, membru în Consiliul de Administrație de la Skoda, director al departamentului de Vânzări și Marketing.

Oficial: Skoda Vision E, primul SUV Coupe electric al mărcii

Acesta susține că versiunea electrică eRS se va concentra pe manevrabilitate și o serie de schimbări vizuale mai degrabă decât pe o putere impresionantă. Încă fără o denumire stabilită, mașina ar trebui să copieze liniile conceptului Vision E.

Skoda trece în contul viitorului model o autonomie de aproximativ 500 de kilometri. “Dacă nu vom obține această autonomie, nici nu ar trebui să scoatem mașina pe piață. Va fi de peste 500 de kilometri”, este promisiunea lui Favey.

În ceea ce privește prețul, viitoarea Skoda se va poziționa în zona celor mai scumpe dintre versiunile Kodiaq, gamă care va primi modelul RS anul acesta. Până atunci însă, dealerii Skoda vor primi versiunea electrică a lui Citigo, care se va numi Citigo E.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile