Un exemplar de Skoda Superb 2.0 TSI, de 500 CP, a fost scos la vânzare în Suedia. Prețul cerut: 55.000 euro.
Cine-a zis că un break de familie nu poate fi supercar? Dacă ”răsfoim” prin istorie, dăm de Volvo 850 T5-R, Mitsubishi Lancer Evo IX Wagon, Audi Allroad 4.2 V8 sau Mitsubishi Galant VR-4. E drept, două dintre ele nu au fost fabricate cu volan pe stânga. Dar epoca break-urilor ultra-rapide încă există, sub forma Mercedes-AMG, RS și M. Și va exista și în viitor, așa cum o dovedește electricul Taycan Cross-Turismo.
Iar atunci când un supercar break nu există, îl facem noi! De exemplu – Skoda Superb Combi. O companie suedeză a modificat un exemplar fabricat în 2016, aducându-l la 500 CP. Dar modificările nu se rezumă la motor.
Exemplarul a primit un kit de caroserie din carbon, ce include carcasele oglinzilor, eleroanele, deflectoarele aerodinamice din zona inferioară și chiar barele longitudinale (care, astfel, și-au pierdut utilitatea). Au fost adăugate jante OZ Racing din aliaj, cu diametru de 20 de inchi și culoare bronz. Le încalță anvelope Hankook Ventus S1 Evo3 235/35 R20. Sistemul de frânare a fost upgradat pentru a face față puterii crescute. Și suspensia este nouă, dar nu sunt prezentate detalii de către vânzător. La interior, tapițeria Alcantara se asortează cu inserțiile de aluminiu.
Cât despre sistemul de propulsie, acesta este cunoscutul 2.0 TSI, care a fost ”umflat” de la 280, la 491 CP. A fost instalat un turbo compresor nou, sistemul de admisie a fost înlocuit, instalația de răcire upgradată, la fel ca și evacuarea. A fost adăugat o injecție apă – metanol de la DevilsOwn, pentru a preveni detonațiile. Iar, pentru a rezista puterii crescute, a fost montată o cutie cu dublu ambreiaj DQ500 de la Audi RS 3.
Rezultatul? Accelereația 0-100 km/h durează 3,7 secunde, iar 0-200 km/h – 8,3 s. Mașina se află la vânzare în Suedia și costă 560.000 de coroane, adică aproape 55.000 de euro.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…