Skoda Superb Combi 2.0 TDI 170 CP DSG

Un fel de Casa Poporului pe roţi, Superb Combi este soluţia ideală pentru familiile numeroase şi pentru cei aflaţi în căutarea unei maşini spaţioase de „serviciu“ care să arate bine.

  • Spatiu interior remarcabil
  • calitatea interiorului
  • Design exterior lipsit de personalitate
  • dimensiuni greu de manevrat in oras

Pe tot parcursul testului m-am tot întrebat cine ar vrea să cumpere un Superb Combi când varianta sedan este oricum foarte mare, din toate punctele de vedere, iar răspunsul nu l-am găsit decât atunci când parcursesem câțiva kilometri atât în oraş cât şi în afara lui. 

Cum cea mai mare parte a timpului este petrecută în interiorul maşinii, habitaclul este deosebit de important, iar Superb stă bine la acest capitol. Materialele sunt de calitate, iar finisările ireproşabile. Tapiţeria şi elementele deschise la culoare fac un contrast binevenit cu zona superioară a bordului şi celelalte materiale negre. Nici măcar inserţiile ce imită lemnul nu par deplasate în acest context. 

Chiar dacă nu ai piele Alcantara pe plafon, ca în automobilele al căror preţ de achiziţie are şase cifre şi este exprimat în euro, atmosfera este una premium. Aici contribuie şi lista de dotări bogată a modelului testat, acesta având până şi plafon panoramic (aproximativ 70% din acoperiş), cu partea din faţă glisantă. 

Atunci când scaunele faţă sunt ocupate de persoane ale căror înălţime depăşeşte 1.80 m, pasagerii ce ocupă locurile de pe banchetă încă au loc să-şi întindă picioarele şi eventual să tragă un pui de somn, dacă este vorba de o călătorie mai lungă.

Discuţie tehnică

Motorul diesel common rail de 2.0 l dezvoltă 170 CP, putere suficientă pentru a deplasa maşina până la viteza de 100 km/h cu start de pe loc în numai 9,1 secunde. 

Cutia de viteze automată cu dublu ambreiaj este una dintre cele mai bune care există, schimbările fiind efectuate în acord cu intenţiile şoferului.Chiar dacă nu sunt fan înfocat al maşinilor break, sunt împotriva SUV-urilor de oraş. În Superb Combi ai parte de un spaţiu de încărcare de până la 1.865 l când se rabate bancheta şi beneficiezi de frâne eficiente, masa totală fiind relativ scăzută. 

În plus, nu vei avea impresia că maşina se răstoarnă atunci când trebuie să eviţi ceva. Iar pentru a îmbunătăţi confortul şi mai mult, nu trebuie decât să alegi jante ceva mai mici, cele prezente la modelul testat măsurau 18“.

Punctul pe i

Veţi utiliza întreaga capacitate de încărcare a variantei Combi atunci când vă cumpăraţi un frigider sau o canapea şi transportul nu este inclus în preţul de achiziţie. 

Superb este o maşină polivalentă care îndeplineşte cu brio exigenţele unui conducător obişnuit. Se comportă aproape sportiv pe un drum virajat, este confortabilă pe drumurile patriei, cutia de viteze DSG este rapidă atunci când situaţia o cere şi relaxantă când nu te grăbeşti, iar cu habitaclul calitativ te obişnuieşti foarte repede. Singura problemă ce poate apărea în oraș este găsirea unui loc de parcare suficient de mare. 

Date tehnice: Skoda
Superb Combi
Sasiu si caroserie
Motorizare 2.0 TDI
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1515/2155
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4840/1815/1510
Ampatament 2760
Volum portbagaj [l] 605 (1865)
Motor si transmisie
Tip motor 2.0 TDI
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 1968
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 125(170)/4200
Cuplu max. [Nm/rpm] 350/1750
Cutie de viteze Automata/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 220
0-100 km/h [s] 9.1
Consum urban/extra/mixt 7.8/5.1/6.1
Emisii CO2 [g/km] 155

Adaugati comentariu