Smart Driving Series este o competiție pentru amatori organizată cu sprijinul BMW APAN Motors ce se adresează pasionaților de motorsport care au deja o carieră în alt domeniu, dar și tinerilor care aspiră la statutul de pilot profesionist.
Prima etapă s-a desfășurat la finalul lunii mai pe circuitul amenajat special în parcarea Mall Maritimo din Constanța, locul fiind ales datorită parteneriatului cu Asociația Litoral – Delta Dunării în vederea lansării oficiale în competiție a mașinii „Mamaia Style”.
Mașina folosită de concurenți este un BMW 228i Coupe, un model sportiv cu tracțiune spate și motor BMW TwinPower Turbo de doi litri care combină o serie întreagă de tehnologii – injecția directă de benzină, VANOS, Valvetronic – pentru a putea oferi performanțe ridicate încă de la turații mici, dar și o eficiență crescută. Mai exact, cifrele lui 228i Coupe sună așa: 245 CP și 350 Nm disponibili încă de la 1.250 rotații pe minut.
După probele libere de vineri, startul oficial al primei etape Smart Driving Series a fost dat sâmbătă de Corina Martin, Preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării. Formatul primei zile de concurs a inclus 2 manşe a câte 4 ture fiecare, cu starturi paralele a două echipaje simultan. Duminică a fost ziua desemnării câştigătorilor primei etape Smart Driving Series 2015. Asemeni zilei anterioare, ordinea de start s-a stabilit în urma calificărilor. Au urmat 3 manşe a câte 3 ture fiecare, cu starturi individuale la un ecart de 15 secunde.
La categoria Gentlemen Drivers, lupta a fost foarte strânsă, între Cristi Cotan şi Vlad Morar, cel din urmă obţinând cel mai bun timp din această competiţie: 1,03,46. Însă, din cauza unei erori din cea de-a treia manşă de duminică, Morar a pierdut locul I din clasament, coborând pe locul V.
Podiumul primei etape Smart Driving Series, categoria Gentlemen Drivers a arătat astfel:
La categoria Junior au participat piloţi aspiranţi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 21 de ani, iar primele trei locuri au fost ocupate de:
Următoarea etapă Smart Driving Series 2015 va avea loc în perioada 31.07-2.08.2015, pe circuitul Motor Park de la Adâncata. Selecţiile vor începe pe data de 26 iunie, iar înscrierile se fac pewww.vreausafiupilot.ro
Partenerii evenimentului sunt: BMW APAN Motors, Michelin România, MOTUL, OZ Racing România, Sparco, Asociaţia Litoral – Delta Dunării, Crosspoint – Investment Banking & Real Estate, Roger Utilaje, Costadoro Coffee Lab, Cromatic Studios, Turkish Airlines.
Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…