Apar detalii suprinzătoare în cazul pietonului care a fost lovit mortal de o mașină autonomă Uber în timp ce traversa printr-un loc nepermis, în luna martie a acestui an. Cea aflată la volanul mașinii se uita la televizor, a dezvăluit poliția din Arizona.
Cea care trebuia să monitorizeze evoluția mașinii, Rafaela Vasquez, în vârstă de 44 de ani, se uita la o ediție a seriei “The Voice” atunci când pietonul, o femeie cu o bicicletă, i-a apărut brusc în față. Poliția susține că accidentul putea fi evitat dacă șoferul ar fi privit drumul în loc să aibă ochii pe ecranul pe care rulau imagini din timpul show-ului. Sunt 6-7 secunde în care ea privește în jos, fără să dea atenție direcției de mers. Conform procurorilor americani, aceasta ar putea fi condamnată acum pentru omor prin imprudență.
O filmare făcută publică în luna martie arată cum mașina nu a avut nicio intenție de a frâna. Ulterior, ancheta a relevat că sistemul autonom a detectat pietonul, dar a decis să nu oprească, pentru că l-a considerat un obstacol neglijabil, cum ar fi o denivelare superficială sau o frunză aflată pe carosabil. În schimb, SUV-ul pe care fusese montat sistemul dezvoltat de Uber, un Volvo XC90, nici nu ar fi putut reacționa, pentru că funcția de rulare semi-autonomă, care include frânarea de urgență, fusese dezactivată. Această informație a fost făcută publică de un reprezentant Aptiv, compania care dezvoltă sistemele de rulare autonomă pentru Volvo.
“Nu vrem ca oamenii să aibă dubii sau să creadă că tehnologia pe care noi o furnizăm companiei Volvo a avut o eroare, pentru că nu e cazul”, a declarat Zach Peterson, purtător de cuvânt pentru Aptiv Plc.
Pe 18 martie, o femeie în vârstă de 49 de ani, Elaine Herzberg, a traversat printr-un loc nepermis în Tempe, Arizona, și a fost lovită mortal de un automobil echipat cu tehnologie de rulare autonomă dezvoltată de gigantul Uber. Mașina rula, în momentul impactului, cu o viteză de […]
Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…
Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…