Start în Citroen Racing Trophy 2011

Cele 5 echipaje inscrise la prima etapa din Citroën Racing Trophy Romania 2011 se vor lupta pentru premii in valoare de 6.800 Euro. In afara celor doua echipaje romanesti, atrase de premiile puse in joc, la prima etapa vor lua startul doua echipaje din Bulgaria si unul din Ungaria.

Ekaterina Stratieva, Alina Bunica, Tihomir Stratiev, Norbert Bereczki si Vlad Cosma sunt cei cinci piloti care se vor lupta pentru cele mai mari premii puse in joc la Raliul Brasovului, prima etapa inclusa in Citroën Racing Trophy Romania. „Sunt trei echipaje straine care vin in Romania pentru premiile din Citroën Racing Trophy, ceea ce dovedeste ca acest proiect este un succes la nivel international. Sunt sigur ca vom asista la o lupta extrem de interesanta pe probele speciale si sper ca numarul participantilor cu masini Citroën C2R2-Max sau Citroën DS3-R3 sa creasca la urmatoarele curse”, a spus Didier Gerard, directorul Citroën Romania. 

Alaturi de Vlad Cosma, cel mai bun pilot din Citroën Racing Trophy Romania in 2010, vor fi patru debutanti, printre care si Alina Bunica si Ekaterina Stratieva, trofeul din Romania fiind astfel, in premiera pentru Europa, singurul in care vor lua startul doua femei. „Acum cateva luni existau anumite dubii in privinta sezonului de raliuri pentru mine. 

Chiar daca problemele financiare nu s-au rezolvat complet, sunt fericita din doua motive: ca o sa iau startul nu numai in cadrul primei etape de raliu din acest an, dar si in cadrul Citroën Racing Trophy Romania. Schimbarea masinii de concurs este cel mai important factor in momentul de fata si pot spune ca am ceva emotii referitor la cat de repede ma voi acomoda cu noul C2R2-Max. 

Deoarece decizia mea de a ma inscrie in Citroën Racing Trophy a fost luata pe ultima suta de metri voi parcurge primii kilometri cu masina abia la shakedown. Va fi un raliu important pentru mine, in care voi incerca sa pilotez cat mai bine si in care cel mai important punct va fi acomodarea cu noua masina”, a spus Alina Bunica. Si pentru Ekaterina Stratieva este primul sezon in Citroën Racing Trophy, singura diferenta fiind ca ea a mai concurat pana acum cu modelul C2R2-Max in campionatul din Bulgaria, dar si la diferite alte raliuri din Europa. 

„Sunt foarte fericita ca, in sfarsit, voi concura in Citroën Racing Trophy. Ma gandesc la acest lucru de acum doi ani, iar acum chiar se intampla. Totul s-a intamplat foarte repede si inca nu sunt intr-o forma perfecta. Sunt sigura ca va fi o provocare interesanta pentru noi si ca va fi placut sa concuram in Romania”, a spus Ekaterina Stratieva. Tot din Bulgaria vine si Tihomir Stratiev, campion la grupa A si ocupantul pozitiei a patra in clasamentul general. 

„Performanta obtinuta anul trecut este tot ce pot obtine, cu aceasta masina, in Bulgaria. De aceea am decis sa accept provocarea de a concura in Romania, iar Citroën Racing Trophy este cea mai buna oportunitate. Nu mi-am fixat niciun obiectiv pentru prima etapa, dar sper sa ma clasez cat mai bine printre pilotii care concureaza cu modelul C2R2-Max”, a spus Stratiev, inaintea etapei de la Brasov. 

Bereczki Norbert, campion absolut in campionatul Rallye 2 din Ungaria, este si el nerabdator sa concureze pe specialele din Romania. „Ne-am pregatit intens pentru acest sezon pentru ca in Romania concurenta este foarte puternica. Am vazut acest lucru deja, anul trecut, in Raliul Aradului. Speram ca primul sezon cu noua noastra masina sa fie unul de succes”, a spus pilotul maghiar. 

Vlad Cosma, cel mai bun pilot din Citroën Racing Trophy Romania in 2010, este pregatit sa faca fata concurentei din tarile vecine. „Dupa aproape cinci luni de pauza suntem nerabdatori sa luam startul la Brasov. Raliul revine la probele clasice: Paraul Rece, Rasnov, Poiana, care sunt convins ca vor fi mult mai spectaculoase decat cele de anul trecut, si desigur, sa nu uitam, de Babarunca. 

In urma sesiunii de teste am reusit sa setam masina asa cum ne-am dorit si sunt convins ca cu noile upgrade-uri by Transilvania Motrosport vom putea fi foarte rapizi. Daca 2010 a fost un sezon de acomodare, in 2011 pornim in forta si ne dorim sa ne luptam pentru victorie in fiecare etapa, mai ales ca ne asteapta provocari noi, o data cu venirea celor trei echipaje din Bulgaria si Ungaria”, a spus pilotul Napoca Rally Academy. 

Prima etapa inclusa in calendarul Citroën Racing Trophy Romania 2011 se va desfasura vineri, 8 aprilie, si sambata 9 aprilie, pe probele speciale din judetul Brasov. Lungimea totala a raliului este de 248,3 kilometri, dintre care 103,4 kilometri impartiti in 7 probe speciale. In cadrul fiecarui etape, pilotii inscrisi in Citroën Racing Trophy Romania vor primii premiile in functie de clasamentul general FIA, in calcul luandu-se doar masinile care corespund omologarii FIA pentru grupele R1, R2, R3 si R3T. 

Pentru victorie se vor acorda 2.500 Euro si 10 puncte. Locul secund va fi recompensat cu 1.500 Euro si 8 puncte, locul 3 cu 1.000 Euro si 6 puncte, locul 4 cu 800 Euro si 4 puncte, iar pentru locul 5 se vor acorda 500 Euro si 2 puncte. In functie de clasamentul final, intocmit pe baza punctelor castigate la fiecare raliu, primii trei clasati vor primii premii suplimentare in valoare totala de 6.000 Euro. 

In plus, pilotul care castiga cele mai multe probe speciale la fiecare raliu va primii un premiu de 500 Euro, oferit de Colina Motors, partenerul tehnic al Citroën Racing Trophy Romania si in 2011.

Etapele incluse in Citroen Racing Trophy Romania 2011

1. Raliul Brasovului (8-9 aprilie)
2. Raliul Muresului (6-7 mai)
3. Raliul Clujului (28-29 mai)
4. Raliul Argesului (17-18 iunie)
5. Raliul Sibiului (8-9 iulie)
6. Raliul Aradului (5-6 august)

Adaugati comentariu