Strategia electrică Audi/Audi e-tron

Strategia electrică a lui Audi este strâns legată de Porsche, cele două mărci premium urmând să dezvolte în comun platforma electrică PPE. Până atunci, primul model electric 100% Audi va apărea la finalul acestui an. e-tron quattro este un crossover lung de 4,88 metri plasat între Q5 și Q7.

Anul trecut, Porsche și Audi au decis să își unească eforturile pentru dezvoltarea unei platforme electrice comune. Oliver Blume, unul din oficialii Porsche, declară că dacă ar fi mers pe cont propriu, Porsche ar fi avut costuri cu 30% mai mari. Platforma electrică comună se numește PPE (Premium Platform Electric) și va fi foarte flexibilă, putându-se utiliza atât pentru SUV-uri cât și pentru limuzine. Planurile sunt ca primul model pe această platformă să apară la finalul lui 2021, urmând să fie dezvoltate trei familii de modele.

Audi este responsabilă de două din cele trei familii, care vor include modele atât de la Porsche cât și de la Audi, în timp ce a treia familie va fi în sarcina lui Porsche și va include doar modele de la Porsche.
550 de ingineri de la Audi și 300 de la Porsche lucrează împreună pentru dezvoltarea noii platforme. Până atunci însă, cele două companii au deja într-o fază avansată de dezvoltare modele proprii. Audi efectuează testele finale cu crossoverul e-tron quattro care va apărea la finalul lui 2018 în Europa și la noi la începutul lui 2019, în timp ce Porsche va lansa în 2019 sportiva electrică Mission E.

Până în 2020, Audi va avea deja în gamă trei modele electrice: crossover-ul e-tron care preia liniile conceptului e-tron quattro prezentat la Salonul de la Frankfurt în toamna lui 2015, un gran turismo cu patru uși bazat pe conceptul e-tron Sportback prezentat anul trecut la Salonul de la Shanghai și un model compact care va rivaliza direct cu viitorul Mercedes EQ A. Rupert Stadler, CEO Audi, declară că Audi va avea 20 de modele electrice și Plug-In Hybrid până în 2025. O parte din modelele Plug-In Hybrid vor fi realizate pe platforma MEB, dezvoltată de VW pentru familia I.D.

Dar să revenim acum la Audi e-tron quattro, primul model full electric al mărcii. Acesta este un crossover lung de 4,88 metri, lat de 1,93 metri și înalt de numai 1,54 metri având practic alura unui break puțin mai înalt. e-tron quattro este ceva mai lung decât Jaguar I-Pace și Mercedes EQ C și aproape la fel de înalt ca I-Pace, fiind construit pe platforma MLB a lui Audi.

Conceptul dispune de trei motoare electrice, unul pentru puntea față și două pentru puntea spate care livrează în total 435 CP având și o funcție de boost care mărește puterea la 503 CP pentru scurt timp. Cuplul maxim atinge 800 Nm, conferindu-i lui e-tron quattro cele mai bune performanțe dinamice din segment. Accelerația de la 0 la 100 km/h se realizează în 4,6 sec. (4,8 sec. I-Pace, 5 sec. EQ C) în timp ce viteza maximă ajunge la 210 km/h (200 km/h I-Pace). Audi promite o autonomie maximă de 500 km, mai mare decât cea de 480 km anunțată oficial de Jaguar.

 

Coeficientul aerodinamic foarte bun de numai 0,28 promite un consum redus de energie pe autostradă. Acest rezultat de excepție a fost obținut prin capsularea integrală a podelei mașinii, prin adoptarea standard a suspensiei adaptive pneumatice care reduce garda la sol la peste 120 km/h cu 26 mm și prin utilizarea în premieră mondială (opțional) a camerelor de luat vederi în loc de oglinzile retrovizoare. Astfel, acestea reduc lățimea mașinii cu 15 cm dar prin forma lor reduc nu doar rezistența la înaintare ci și zgomotul la vânt. Imaginile înregistrate de camerele din oglinzi sunt afișate pe un ecran OLED la îmbinarea dintre ușă și planșa de bord.

Tracțiunea integrală este denumită tot quattro, dar sistemul este complet diferit. Nu mai există niciun cardan, motoarele spate antrenând separat puntea spate, iar cel din față puntea față însă există o corelare între distribuția cuplului pe cele două punți pentru o tracțiune optimă. Ca și în cazul lui I-Pace, propulsia electrică permite crearea unui zone frontale foarte compacte, astfel că rămâne mai mult spațiu pentru pasageri.

Având un ampatament de 2,91 metri (I-Pace 2,99 metri), Audi e-tron quattro se plasează ca gabarit și ofertă de spațiu între Q5 și Q7. Volumul portbagajului este la nivelul unui SUV de clasă mare fiind cuprins între 615 și 1.725 litri. Bateria are o capacitate de 95 kWh, cu doar 5 KWh mai puțin decât la Tesla Model X sau S. Funcționează la o tensiune de 396V, este formată din 36 de celule și este încapsulată într-o carcasă de aluminiu montată între punți care are 2,28 metri lungime, 1,63 metri lățime și 34 cm înălțime.

Aceasta va putea fi încărcată de la stații de curent continuu de mare putere, de 150 kW, sau de la stații de curent alternativ de 11 kW (opțional la 22 kW). De la o priză DC de 150 kW, bateria Li-Ion se va încărca în 30 minute la 80% din capacitate în timp ce încărcarea de la o stație de curent alternativ de 11 kW va dura 8,5 ore.


Audi anunță un preț de pornire de circa 80.000 euro (I-Pace începe de la 77.945 euro), și, utilizând același sistem de marketing de la Tesla, clienții, inclusiv cei din România, pot precomanda mașina online contra unui avans de 1.000 euro plus TVA. Există deja 25.000 comenzi dintre care 3.700 în Norvegia. Deși abia a fost lansată modalitatea de precomandă în România, există deja 12 înscrieri. e-tron quattro va fi disponibil în Europa la finalul acestui an și în România la începutul lui 2019.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top