Studiu EY: Până în 2040, vehiculele cu motor cu combustie internă vor scădea la mai puțin de 1% din totalul vânzărilor

Vehicule electrice autoexpert.ro

EY Mobility Lens Forecaster prognozează că, până în 2040, vehiculele cu motor cu combustie internă vor scădea la mai puțin de 1% din totalul vânzărilor de mașini noi.

Vânzările de vehicule electrice (VE) în SUA, China și Europa vor depăși toate celelalte tipuri de motorizări cu trei ani mai devreme decât se preconiza anterior, potrivit unei noi cercetări și analize EY. Cifrele provin din EY Mobility Lens Forecaster, un instrument de prognoză bazat pe inteligență artificială (AI), care oferă o perspectivă pentru înmatriculările de vehicule ușoare până în 2050.

Cele mai recente previziuni arată că, până în 2027, vânzările de vehicule electrice în Europa le vor depăși pe cele ale altor sisteme de propulsie, o tendință care se va repeta atât în China, cât și în SUA până în 2032. În cazul Europei și al Chinei, acest lucru se va întâmpla cu un an mai repede decât se preconiza anterior, iar în cazul SUA cu patru ani mai repede. În SUA, schimbarea este determinată de investițiile continue în electrificare, statele fruntașe fiind, printre altele, California, New York, Washington și Massachusetts. Analiza arată, de asemenea, că, până în 2040, vânzările de vehicule cu motor cu ardere internă se vor reduce la mai puțin de 1% din vânzările globale, cu cinci ani mai repede decât se preconiza anterior.

„În condițiile în care se preconizează o tendință globală accelerată spre dominarea vânzărilor de vehicule electrice, întrebarea cheie pentru România va fi cât de repede ne putem adapta atât legislația, cât și stimulentele fiscale pentru a încuraja investițiile de capital într-o rețea de stații de încărcare și, de asemenea, să încurajăm investițiile digitale și tehnologice în rețeaua electrică pentru a susține cererea flexibilă care va urma – venituri și ieșiri de energie atât din fermele de energie regenerabilă, cât și din vehiculele electrice”, consideră Cristian Cârstoiu, partener, Consultanță, EY România.

Cererea în creștere a consumatorilor, susținută de politicile și stimulentele guvernamentale, împreună cu obiectivele agresive de electrificare ale producătorilor de echipamente originale (OEM), au accelerat tranziția către adoptarea VE în toate cele trei regiuni cheie – Europa, SUA și China. Beneficiile unui ecosistem de mobilitate neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon sunt acum conștientizate la o scară mai mare, ceea ce a dus la investiții substanțiale în toate cele trei regiunile în vederea creării infrastructurii VE și a tranziției de la un ecosistem de mobilitate bazat pe combustibili fosili, la unul electric.

Analiștii auto și oamenii de știință din domeniul datelor de la EY au construit EY Mobility Lens Forecaster pe baza unui model de rețea neuronală care utilizează inteligența artificială pentru a analiza mai multe variabile care influențează cererea și oferta de mobilitate. Printre acestea se numără variabile care reflectă comportamentul consumatorilor, tendințele de reglementare, evoluția tehnologiei (vehicul și ecosistem) și strategiile anunțate de producători.

Modelul este actualizat în mod regulat cu noi date de intrare pe piață pentru a ține pasul cu realitatea în continuă schimbare, inclusiv cu aspectele disruptive și tehnologia disponibilă. Pe măsură ce previziunile sale sunt comparate cu rezultatele reale, modelul își ajustează calculele și învață din eventualele greșeli pentru previziunile viitoare, devenind, în esență, mai inteligent și mai precis în timp.

EY (Ernst & Young) este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 365.399 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 45,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2022.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

MotorFest la final – București 2024

Expoziția de motoare a fost organizată de revista MotorXpert, susținută de Groupama și găzduită de București Mall. Bucureștiul, un oraș mereu în mișcare, a fost gazda unei experiențe extraordinare pentru pasionații

Scroll to Top