Subaru – mașina oficială a raliului Iașului

Subaru a fost maşina oficială a etapei decisive a Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2010. De asemenea Subaru a fost prezent și pe podium, prin echipajul Dan Gîrtofan/ Miță Lăzărescu – răsplătiți cu locul 2 la etapa de la Iaşi şi un podium în clasamentul general.

Subaru a pus la dispoziţia organizatorilor 5 maşini, dintre care un Subaru Forester ca Safety Car, două alte  Subaru model Forester, o Impreza şi un Legacy ce au asigurat transportul şi logistica oficialilor Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. În plus, odată cu desfășurarea acestei etape, sezonul 2010 al Campionatului Național de Raliuri Dunlop și-a desemnat laureaţii. Printre ei se regăsește și echipajul brașovean Dan Gîrtofan/Miță Lăzărescu, care a concurat pe un Subaru Impreza WRX STI N15 încheind sezonul pe treapta a treia a podiumului. Dan Gîrtofan și Miță Lăzarescu au avut o prestație sigură la ultimul act al CNR, Raliul Iașiului, unde au terminat pe locul 2 și au urcat în primii trei clasați din 2010.
 
„Cred că a fost unul din cele mai grele raliuri din cariera mea. A trebuit să fim tot timpul prevăzători cu ce se întâmplă în jurul nostru.  Evenimentele s-au succedat cu o viteză foarte mare la Iași. În condițiile în care ploua și aluneca foarte tare, nu am fost deloc ocoliți de probleme, însă până la urmă am reușit să ne menținem pe locul 2 la final”, a declarat la finalul raliului pilotul Dan Gîrtofan.

Fostul dublu campion naţional, Dan Gîrtofan, a mai ţinut să precizeze că este momentul să savureze rezultatul din 2010, după un an dificil, în care mulți participanți au cunoscut și momente plăcute, dar și situații neplăcute: „Trebuie să ne bucurăm de acest rezultat obținut. E un an muncit și nu avem decât să ne bucurăm, să-i felicităm pe cei care au reușit să termine sezonul în picioare, pe campioni, pe vicecampioni, dar și pe toți participanţii. S-a dovedit și în acest an că e un sport în care se pot schimba multe lucruri de la o etapă la alta și că depinzi foarte mult și de noroc. Am spus de mai multe ori că norocul face parte din acest sport. Vreau să le mulțumesc lui Miță și echipei pentru sprijinul pe care mi l-au acordat, care a făcut ca acum să fim pe podiumul campionatului”.

Adaugati comentariu