SUV Lotus? Chiar două, și mai curând decât crezi!

SUV Lotus_autoexpert.ro

Viitorul SUV Lotus a apărut în primele teasere oficiale. Lansarea modelului este programată pentru anul 2022.

Și tu, Brutus? Și tu, care rămăseseși fidel sportivității pure, și tu vei produce un SUV? Asta par a întreba admiratorii mărcii britanice. Trebuie să acceptăm, însă, că pentru a te menține profitabil, e nevoie și de anumite concesii. Cea mai mare dintre ele – să accepți că e greu să scoți bani doar dintr-un segment destinat unei pături restrânse de clienți. Așa că poriprietarii companiei, chinezii de la Geely, au decis să lărgească oferta. Iar asta a început să-i aducă pe britanici pe linia de plutire.

 ➡ Acesta este Lotus Evija! 💡 

În primul rând, au lansat primul model pur electric. Lotus Evija, hypercarul de 2000 CP, va fi produs în 130 de exemplare, toate fiind deja vândute înainte de începerea producției. Apoi, a venit Emira, ultimul Lotus cu motor convențional. Iar britanicii au anunțat că încă 4 modele vor fi lansate, începând cu 2022. Totul va începe cu primul SUV Lotus, al cărui nume nu este încă dezvăluit. Numele său de cod – Type 132.

SUV Lotus_autoexpert.ro

Ce ne va oferi viitorul SUV Lotus?

Au început și campaniile de teasing care îl au drept personaj principal. Prima imagine reprezintă calandrul inferior, cu ai săi voleți activi. Se pare că laitmotivul designului va fi hexagonul, regăsit atât înforma voleților, cât și în cea a calandrului.

Viitorul SUV Lotus va fi complet electric și va avea la bază platforma Lotus Premium Architecture. Probabil că bateria va avea capacități între 92 și 120 kWh. Ne așteptăm ca sistemul să fie pe 800 V, ceea ce ar permite încărcarea până la 80% în aproximativ 20 de minute.

SUV Lotus_autoexpert.ro

După SUV vor urma un coupe cu 4 uși, în 2023, un SUV mai mare în 2024 și un model sport electric în 2026.

via Lotus

 

Adaugati comentariu