SUV-urile produse în România, în vârful preferințelor clienților europeni

Uzina Dacia Duster si Bigster ACAROM producție România autovehicule industria auto autoexpert.ro

Cele trei SUV-uri asamblate la Mioveni și Craiova ocupă locuri fruntașe în preferințele europenilor care își doresc mașini din segmentele B (mic/oraș) și C (compact).

Cu Dacia Sandero, model asamblat în Maroc, bine poziționat pentru a încheia un nou an pe prima poziție a clasamentului vânzărilor, Dacia a reușit să cucerească tot mai mulți clienți inclusiv pentru SUV-urile Duster (clasa B-SUV) și Bigster (clasa C-SUV), ambele asamblate în România, la uzina din Mioveni. De asemenea, Ford Puma, model care iese, alături de cele două versiuni Courier, de pe banda de asamblare a fabricii din Craiova, se află printre cele mai căutate SUV-uri de clasă mică.

Conform datelor companiei de cercetări de piață DataForce, în luna octombrie, Dacia Sandero a fost cel mai căutat model de pe piața europeană. În ciuda unui recul cu 7,6%, cele 20.480 de unități vândute în a zecea lună a lui 2025 au plasat modelul mărcii românești pe primul loc în top-ul general al vânzărilor, peste concurenți ca Volkswagen T-Roc (18.241 unități), Renault Clio (16.896 unități), Volkswagen Golf (16.261 unități) și Toyota Yaris Cross (16.181 unități).

În același clasament general al lunii octombrie Ford Puma ocupă locul 12, cu 12.334 de unități, urmat îndeaproape, pe locul 13, de Dacia Duster (12.309 unități). Al treilea și cel mai mare SUV asamblat în România, Dacia Bigster, se află pe locul 28 în clasamentul vânzărilor, cu 9.265 unități.

La nivelul primelor zece luni din 2025, Dacia Sandero ocupă tot prima poziție a clasamentului general (207.043 unități), în timp ce Dacia Duster se află pe 9, cu 146.056 unități, Ford Puma pe 15 (128.409 unități), în timp ce Dacia Bigster, model care a ajuns la clienți, progresiv, în acest an, nu a reușit să urce în Top 50.

Mult mai interesant, în clasamentul segmentelor de piață, atât la nivelul lunii octombrie cât și la cel al perioadei ianuarie – octombrie 2025, Dacia Duster și Ford Puma se află între cele mai căutate modele din segmentul SUV-urilor de clasă mică (B-SUV). Astfel, în octombrie, Ford Puma ocupă locul patru, în timp ce Dacia Duster se află pe cinci, iar în clasamentul primelor zece luni cele două modele schimbă locurile, Duster urcând pe patru, iar Puma aflându-se pe cinci.

Este important de menționat că, în acest segment de piață, ambele SUV-uri asamblate în România au depășit concurenți precum Renault Captur, MG ZS, Volkswagen T-Cross sau Skoda Kamiq și se află la mică distanță de Top 3, acolo unde se luptă Volkswagen T-Roc, Toyota Yaris Cross și Peugeot 2008.

În segmentul SUV-urilor compacte, Dacia Bigster ocupă poziția a șaptea în clasamentul vânzărilor din octombrie, depășind concurenți puternici precum Toyota CH-R, Skoda Karoq sau Ford Kuga, dar aflându-se încă în spatele Volkswagen Tiguan, Kia Sportage, sau Hyundai Tucson. SUV-ul compact asamblat la Mioveni nu se află în Top 10 al primelor zece luni pentru că debutul său pe piață a avut loc în finalul primăverii – începutul verii, mașina pierzând luni importante de comercializare.

Ar mai fi de menționat și că micul model electric Dacia Spring, produs în China, se află pe locul opt în clasamentul clasei A (mini) în luna octombrie, cu 1.613 unități vândute, în timp ce la nivelul primelor zece luni din acest an mașina ocupă locul șase în segment, cu 27.498 unități.

În această zonă a pieței, mai căutate decât Dacia Spring sunt, după primele zece luni, Fiat Panda (101.567 unități), Toyota Aygo X (80.752 unități), Kia Picanto (56.596 unități), Hyundai i10 (56.375 unități) și electricul Hyundai Inster (28.222 unități). Mai slab vândute decât modelul electric Dacia sunt Fiat 500e (15.070 unități), Leapmotor T03 (12.887 unități), Suzuki Ignis (5.403 unități) și Fiat 500 (2.807 unități).

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top