Eco

Suzuki recunoaște că a testat incorect emisiile

Suzuki confirmă că și-a testat propriile mașini prin alte metode decât cele oficiale. Totuși, neagă orice acuzație de înșelătorie care i-ar putea fi adusă.

Sună complicat, dar nu este deloc. Ceea ce a făcut Suzuki a fost să testeze emisiile motoarelor cu care-și echipează mașinile folosind propriile modalități, în locul celor impuse. Totuși, retestările nu au relevat necesitatea modificării valorilor acestora, iar cele 2,1 milioane de mașini care intră în discuție au fost vândute exclusiv în Japonia.

”Nu a fost găsită nicio dovadă de manipulare a datelor referitoare la consumul de combustibil”, a declarat producătorul.

Știrea vine după ce Mitsubishi a recunoscut luna trecută că a falsificat cifrele consumurilor de benzină pentru modelele din clasa mini vândute pe tărâm nipon. Aceste înșelăciuni au afectat și compania Nissan, care vindea modelele afectate sub propriu-i nume.

Lovitura cea mai mare pe care o primește Suzuki este însă cauzată de mass-media, care a anunțat acum câteva ore, că producătorul japonez se pregătește să recunoască probleme legate de emisii. De atunci, acțiunile Suzuki au continuat să scadă, ajungând să valoreze cu 9% mai puțin decât înaintea zvonurilor.

Suzuki este al patrulea mare producător de mașini din Japonia, livrând pe iața locală 22% din totalul producției sale.

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

17 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

18 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână