Tesla Model 3, abia cumpărat, daună totală. Compania va moderniza mașina

Tesla Model 3

Mai bine de un an de zile a așteptat mașina asta și a făcut-o praf la două luni după ce i-a fost livrată. Un șofer de Tesla Model 3 a intrat în plin într-un vehicul parcat pe marginea drumului, în timp ce rula cu 96 km/h!

Șoferul spune că mașina sa i-a salvat viața. “Medicii și chiar șoferul mașinii care a venit să ridice epava mi-au povestit că, de obicei, cei aflați la bord nu scapă din asemenea accidente”, povestește acesta.

Cel aflat la volan a suferit o rană minoră la piciorul drept, pe care îl avea pe pedala de accelerație. Pasagerul din dreapta sa s-a ales cu niște tăieturi superficiale la mână după ce a lovit, în impact, ecranul sistemului multimedia, care s-a făcut țăndări.

Proprietarul a avut însă ceva de reproșat. Mașinii sale Torpedoul în care avea actele și asigurarea mașinii nu se poate deschide decât prin intermediul sistemului multimedia. Compartimentul a rămas așadar blocat, pentru că nu are un mod manual de deschidere.

Alte accidente în care au fost implicate vehicule Tesla:

În ciuda nemulțumirii, cel care a provocat accidentul și-a comandat deja o altă Tesla Model 3. Povestea a ajuns la urechile CEO-ului constructorului auto, Elon Musk, care a cerut deja remedierea problemei. Torpedoul se va deschide de acum și manual, după un impact. Acesta ia în considerarea și lipirea unei pelicule de plastic pe ecranul sistemului multimedia, pentru ca persoanele aflate la bord să nu mai fie rănite în cazul spargerii acestuia.

Statisticile arată că nu este primul Model 3 declarat daună totală la doar câteva luni de la livrare. Două alte epave vor fi […]

Adaugati comentariu