Tesla Model 3, cel mai bine vândut EV în 2019 – raport

Tesla Model 3, cel mai bine vândut EV în 2019 – raport

Model 3 a stabilit un record pentru zona EV în 2019 – conform unui raport al vânzărilor pentru automobile electrificate. Informațiile nu sunt oficiale, încă, datorită modului un pic diferit de raportare a livrărilor de către Tesla.

Conform publicației CleanTechnica, Tesla Model 3 este cel mai cerut EV la nivel internațional, vânzările sale fiind aproape triple față de cel mai apropiat rival. Iar diferența este una aproape incredibilă, Model 3 totalizând livrări de 301.000 exemplare în 2019. Dacă se confirmă, este o performanță excelentă pentru un EV. De altfel, Model 3 începe să concureze – mai ales în SUA – modele premium clasice precum tripleta germană (A4, Seria 3, Clasa C). Acasă, Model 3 a fost cel mai vândut EV în 2019, cu un total de 158.925 exemplare.

Pe locul doi în topul internațional al modelelor EV se clasează Seria EU de la BAIC, o familie de produse vândută exclusiv în China. Urmează pe locul trei cel mai bine vândut EV al lumii la ora actuală – Nissan Leaf. Modelul japonez, care recent a trecut de baremul celor 450.000 de exemplare (de la lansarea din 2010), a avut un total de aproximativ 70.000 de unități. Chinezii de la BAIC au reușit să livreze 111.000 vehicule din Seria EU.

Via CleanTechnica & InsideEVs

Adaugati comentariu