Test drive BMW i3 94 Ah vs Mercedes B 250 e – David vs. Goliat

Test BMW i3 94 Ah vs Bercedes B 250 e

Futuristul BMW i3 dispune acum de o baterie mai mare care îi mărește autonomia cu 60%. Lui i se opune conservatorul Mercedes B 250 e. Care este alegerea mai bună și cine câștigă bătălia autonomiei? Test BMW i3 94 Ah vs Mercedes B 250 e. Foto: Bogdan Paraschiv

Acest test comparativ ar putea părea dezechilibrat la prima vedere. Pe de o parte, avem BMW i3, parte a unui proiect revoluționar de anvergură care a costat 6 miliarde euro și din care au rezultat două modele – i3 și i8 – construite pe o platformă dedicată și realizată din materiale revoluționare pentru producția de mare serie și nu numai. De partea cealaltă avem Mercedes B 250 e, care este și arată ca un B-Class și care se produce pe aceeași linie de fabricație cu modelul convențional. După i3 toată lumea întoarce capul în timp ce B250 e trece aproape neobservat prin trafic. i3 atrage prin designul neobișnuit cu cele două jumătăți de ușă în spate, lipsa montantului central și roțile mari și înguste ca niște felii de pizza. B 250 e e foarte discret ca înfățișare însă Mercedes declară că oferă toate avantajele de la Clasa B.


Dincolo de design și prezență pe șosea, automobilele electrice sunt într-o continuă cursă a creșterii autonomiei pentru a elimina așa numita „boală a copilăriei” la mașinile electrice și anume anxietatea cauzată de autonomia redusă. De aceea, acest aspect este crucial într-un comparativ cu modele electrice. Motivul pentru care am realizat acest comparativ este că BMW a prezentat de curând o nouă baterie, de 94 Ah față de 60 Ah, care conferă o automomie mărită cu 60%, de la 190 la 300 km în ciclul NEDC. Însă BMW menține în vânzare și vechea baterie astfel că acum sunt disponibile patru versiuni: cu bateriile de 60 Ah și 94 Ah, ambele putând fi combinate cu range extender. Ca și Mercedes, i3 beneficiază de ecotichetul de 10.000 euro putând fi achiziționat și de la Automobile Bavaria, care a fost primul agent BMWi din România și are și service specializat pentru modelele i.


Caroserie și interior

 

În general, când facem teste comparative, comparăm mașini din aceeași clasă. De această dată însă este vorba de clase diferite deoarece mașinile cu propulsie electrică sunt încă foarte puține și nu există încă clase bine definite. Strict din punct de vedere al dimensiunilor, Mercedes oferă mai mult. Un monovolum compact este net mai spațios decât o mașină de clasă mică, chiar dacă și i3 arată ca un monovolum de clasă mică, iar lipsa montantului central conferă cel puțin vizual un acces mai bun în spate.

Pe locurile din spate este mai mult loc la genunchi și la cap în B 250 e decât în i3. Ca să urci în spate la BMW, trebuie întâi să deschizi ușa de la șofer și abia apoi jumătatea de ușă din spate ca să poți accede la bord. În față însă, și BMW oferă un spațiu aerisit datorită lipsei tunelului central, dar poziția de condus este aproape la fel de înaltă ca și în B-Class. Există și o explicație tehnică pentru acest lucru: platforma lui i3 este realizată din două module – Drive, realizată dintr-o structură de aluminiu care susține motorul, bateria și trenul de rulare și modulul Life care înglobează celula pasagerilor realizată din plastic ranforsat cu fibră de carbon, amplasată deasupra. De aceea, în i3 se stă neobișnuit de sus pentru un BMW. Datorită acestei construcții hibride, BMW i3 este foarte ușor. Chiar și cu noua baterie care cântărește cu 50 kg mai mult, i3 are doar 1.404 kg. Prin comparație, B250 e cântărește nu mai puțin de 1.829 kg, adică cu 524 kg mai mult!


Mercedes are un portbagaj mult mai spațios, de 501 litri față de 260 litri la BMW, iar prin rabatarea banchetei diferența se menține: 1.456 litri la Mercedes față de 1.100 litri la BMW.  La BMW se creează însă suprafață plană prin rabaterea fracționată 50-50% a banchetei în timp ce la Mercedes, bancheta se rabate fracționat 40-60%, dar suprafața rezultată nu e plană.

 

Mercedes B 250 E

Interiorul celor două modele este complet diferit din toate punctele de vedere, de la ergonomie și până la materiale. La B 250 e, planșa de bord este aproape identică cu cea de la B-Class convențional cu câteva mici diferențe: în loc de turometru este indicatorul de putere, autonomia rămasă este afișată pe micul display dintre ceasurile de bord, în loc de modurile C,E și S pentru modurile de reglaj ale răspunsului cutiei și motorului avem E (Economy, 98 kW), E+ (Economy Plus, 65 kW, 110 km/h) și S (Sport, putere maximă 132 kW), iar padelele din spatele volanului nu sunt utilizate pentru schimbarea treptelor ci pentru diverse moduri de recuperare a energiei la frânare (D-cel mai efficient, D, D+ și D Auto, 417 euro opțional). Lângă butonul de avarie în dreapta, se regăsește un buton având o baterie ca simbol, prin apăsarea căruia se maximizează autonomia (Range Plus care înseamnă circa 30 km în plus la autonomie, 892 euro opțional).

 

BMW i3
De partea cealaltă, i3 este original și revoluționar însă nu lipsesc câteva elemente cheie care au condus la excelenta ergonomie BMW. De exemplu, sistemul iDrive este prezent la bord în forma și cu meniurile cunoscute de la modelele convenționale, având însă și un meniu dedicat eDrive. În locul indicatoarelor de bord clasice se regăsește un al doilea display de 5,7 inch, cu vitezometru digital. Surprinde însă forma planșei de bord și materialele total neobișnuite la un BMW. Fibrele textile regenerabile care îmbracă zona superioară a fețelor de uși și partea superioară a bordului se îmbină elegant cu inserția curbată de lemn desprinsă parcă dintr-un salon de mobilă italian. Apoi, schimbătorul cutiei automate este plasat pe volan și se acționează simpatic prin rotire. Lângă controllerul iDrive se află butonul pentru modurile de rulare, care sunt diferite față de modurile convenționale: Comfort, Eco Pro și Eco Pro+ și acestea includ și modurile de recuperare a energiei în sensul că pe Eco Pro+, recuperarea energiei este mai accentuată. Eco Pro+ este cel mai ecologic mod de rulare, iar în acest mod climatizarea și încălzirea scaunelor este oprită și se poate rula cu maxim 90 km/h în timp ce pe Eco Pro viteza maximă este limitată la 130 km/h.
Dinamică
BMW i3BMW a dorit să își păstreze ADN-ul tipic mărcii chiar și pe modelele electrice. De aceea, modelul bavarez se simte foarte incisiv, ajutat și de masa foarte redusă. În plus, mai trebuie menționat că motorul BMW dispune de o inovație tehnică bazată pe fenomenul de reluctanță ce permite păstrarea unui cuplu ridicat și la turații mai mari datorită unei asimetrii magnetice a rotorului. În general, motoarele electrice de la automobile se pot tura până la peste 10.000 rpm dar cuplul maxim e atins între 0 și circa 3.000 rpm după care începe să scadă. Dar la BMW, motorul electric își păstrează forța de împingere și la turații înalte. Astfel, BMW compensează cuplul maxim mai mic, de 250 Nm, față de 340 Nm la Mercedes cu această inovație.

 

Mercedes B 250 ETotuși, cuplul mare de la Mercedes ajută la accelerații și reprize, astfel că, deși are de tras după el 524 kg în plus, B 250 e se ține după BMW, iar accelerația de la 0 la 130 km/h este chiar puțin mai rapidă. Subiectiv, în BMW, accelerațiile se simt mai viguroase, în timp ce la Mercedes, motorul are pentru o fracțiune de secundă, la pornire, o mică ezitare, după care se lansează în forță. Această senzație de vigoare mai mare este dată și de eficiența cu care se transmite puterea la sol. Tracțiunea spate și motorul montat în dreptul punții spate la BMW sunt mai eficiente pentru transmiterea unui cuplu mare obținut la o turație joasă la sol. Comparând însă performanțele dinamice de accelerații și reprize, nu avem decât cuvinte de laudă pentru ambele modele.

 


Surprinzător, cu roțile sale mari și înguste, BMW are o suspensie destul de soft, mai moale decât a modelelor convenționale pe benzină, și are un mic ruliu în viraje. Cu bateria montată între punți ca și la BMW, Mercedes
B 250 e se conduce mai incisiv decât un B-Class cu motor termic având o distribuție mai bună a maselor. Dar un mic ruliu există și aici și în viraje se simte masa mare a mașinii.


Și acum, marea întrebare. Cât consumă, sau mai precis, cât poți merge cu un „plin”? Cu noua baterie, BMW a făcut un pas major înainte. Autonomia reală a crescut de la 135 la 218 km, ceea ce înseamnă un progres real de peste 50%, care începe să facă atractivă deținerea unei mașini electrice. Prin comparație, B250 e reusește să parcurgă 159 km cu un “plin”, ceea ce nu este o valoare rea, dar este inferioară lui BMW. BMW reusește să meargă mai mult între două încărcări decât Mercedes în condițiile în care bateria are chiar capacitate puțin mai mică, de 27,2 kWh față de 28 kWh la Mercedes. Astfel, conform măsurătorilor Quattroruote, consumul mixt de energie la BMW a fost mult mai mic, de 15,15 kWh/100 km față de 23,8 kWh/100 km la Mercedes (măsurate în modul E la Mercedes și EcoPro la BMW).
Costuri
BMW i3 94Ah costă la bază 37.080 euro, cu peste 2.000 de euro mai puțin decât Mercedes. Dacă însă adăugăm pachetul de încărcare rapidă, standard la Mercedes, diferența se reduce la sub 1.000 euro. Ambele modele sunt destul de scumpe și prețul comparat sare rapid de 40.000 de euro în condițiile în care lista de opțiuni este destul de lungă la fel ca la orice model convențional BMW sau Mercedes. BMW are avantajul unui consum de energie mult mai mic și a reviziilor gratuite de-a lungul a 60.000 km. Iar nu în cele din urmă autonomia mai mare e un mare atu pentru BMW.

 

Concluzii

BMW i3 94Ah

BMW i3

Cu noua baterie, i3 este modelul net mai eficient și cu autonomie substanțial mai mare. În plus, designul dedicat și conceptul pe de-a întregul său atrag clienții doritori de mașini eco. Spațiul interior e inferior lui B 250 e în condițiile unui preț comparat apropiat.

 

 

 

 

Mercedes B 250 e

Mercedes B 250 E

B 250 e oferă modularitatea proverbială a vanului B-Class combinată cu un spațiu interior extrem de generos. Dar propulsia electrică a rămas în urma lui BMW în ceea ce privește eficiența. Autonomia mai mică și timpul lung de încărcare în absența prizei DC sunt alte minusuri.

 

Verdict AutoExpert

Test BMW i3 94 Ah vs Bercedes B 250 eBMW face un pas înainte cu noua baterie care face diferența. Autonomia în creștere și consumul de energie în scădere fac atractivă achiziția unei mașini electrice alături de timpul de încărcare scurt la DC. În ciuda colaborării cu Tesla la momentul dezvoltării lui B 250 e, Mercedes nu a primit și tehnologia de încărcare rapidă, care este tot mai necesară. Trăim în lumea vitezei și de aceea, timpul de încărcare contează la fel de mult ca autonomia.

 

ModelBMW i3Mercedes B 250 e
Motorelectric, sincronelectric, asincron
Putere maximă/turație (CP/rpm)170/4.800179/3.600
Cuplu maxim (Nm/rpm)250/0340/0
Transmisiespatefață
Cutie de vitezeaut., 1 treaptăaut., 1 treaptă
L/l/h (mm)3.999/1.775/1.5784.358/1.812/1.599
Ampatament (mm)2.5702.699
Diametru de bracaj (m)9,8611,0
Masă la gol (kg)1.3201.725
Volum portbagaj (l)260-1.100501-1.456
Baterie (kWh)27,2 28
Autonomie (km)300200
Accelerație 0-60/0-100 km/h (s)3,8/7,33,9/7,9
Viteza maximă (km/h)150160
Consum mediu (kWh)12,616,6
Timp de încărcare9/6,5
AC 220V/380V9 h 30 min/2 h 45 min (1)9 h/2 h 40 min
DC 50 kWh39 min-
MĂSURATORI QUATTRORUOTE
ACCELERAȚII
0-60 km/h (s)3,63,4
0-100 km/h (s)7,17,3
0-120 km/h (s)10,210,3
0-130 km/h (s)12,412,1
REPRIZE
70-90 km/h (s)2,42,5
70-120 km/h (s)8,06,6
PERFORMANȚE DINAMICE
Viteză maximă (km/h)146,580161,460
FRÂNARE DE LA 100 KM/H
la gol, rece41,440,1
CONSUM
În oraș/drum național/autostradă (kWh)11,76/15,38/19,2322,22/25,0/25,64
Consum în test (kWh)15,1523,80
Autonomie (km)218159
Masă
Masă măsurată (kg)1.4041.829
Zgomot interior
la 50 km/h (dBA)53,855,5
la accelerare maximă (dBA)68,469,2
COSTURI ȘI GARANȚIE (lei cu TVA)
Impozit anual (lei/an)
Interval revizii (km)cf. Computer de bord
Costuri revizii pentru 60.000 km0
Garanție2 ani fără limită de km2 ani fără limită km
Garanție împotriva coroziunii
PREȚURI/ECHIPARE (euro cu TVA)
Preț de bază37.08039.151
Airbaguri frontale/laterale/cortinăserie/serie/serieserie/serie/serie
Airbag genunchi-serie
Climatizare automatăserie607
Radio CDserieserie
Sistem de navigațiede la 998de la 595
Scaune încălzite333345
Faruri bi-xenon/LED-/8971.005/-
Jante aliaj ușorserie (19 inch)serie (16 inch)/595 (18 inch)
Vopsea metalizată666serie
Cablu încărcare rapidă AC242serie
Pachet încărcare rapidă AC998serie
Priză dublă AC/DC605-
Recuperare energieserie417
Preț comparat (euro cu TVA)41.81942.715
(1) cu pachetul de încărcare rapidă AC (998 euro) la rețea de 22 kWh

 

 

Adaugati comentariu